Alocaţii de stat pentru copii, în sumă de 1,065 miliarde de lei, plătite în decembrie 2023

Ad imageAd image

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna decembrie 2023 au însumat 1,065 miliarde de lei, iar suma medie plătită a fost de 295,48 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), informează AGERPRES.

În luna decembrie a anului trecut, au beneficiat de acest ajutor 3.606.198 de copii, cei mai mulţi din Bucureşti (368.294) şi din judeţele Iaşi (197.495), Suceava (136.574), Constanţa (125.738), Bacău (124.156) şi Cluj (123.060).

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Caraş-Severin, de 301 lei, Botoşani – 300,86 lei şi Ilfov – 299,61.

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu