- Publicitate -
Ad imageAd image

ALEȘII NOȘTRI AU ALTE PREOCUPĂRI– Din 22 martie gunoaiele răman din nou pe străzile Băii Mari

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Baia Mare continuă să aibă probleme cu gunoaiele. Din 22 martie societatea Drusal a anunțat că nu va mai ridica gunoaiele de pe străzi, așa cum s-a mai întamplat și anul trecut și nu numai. Ai noștri aleși locali caută acum vinovații, iar cei care vor trebui să suporte mizeria din oraș vom fi tot noi, oamenii de rand, care nu avem nicio vină că alții nu se înțeleg. În ședința de Consiliu Local din 9 martie s-a decis mandatarea primarului de Baia Mare să angajeze servicii de consultanță și reprezentare juridică, necesare pentru analiza situației contractuale în care se află municipiul de pe Săsar, în raport cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Menajere Maramureş, S.C. Drusal S.A și Consiliul Județean, în cadrul proiectului „Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Maramureș”.

Aleșii vor să știe de ce a crescut atat de mult prețul la gunoi. Mai exact costurile salubrizării menajere au crescut anul trecut de la 120 lei/tonă la 418 lei/tonă fără TVA. Mai grav, pentru anul 2022 suma preliminară de care se vorbește este de cca 700 lei/t dar încă nu se aplică. Și toate acestea fiindcă depozitul ecologic de la Fărcașa nu este gata încă și nici nu știm dacă va fi gata vreodată. Pană se lămuresc cei din Consiliu Local cum s-au făcut aceste calcule și cum am ajuns să plătim atația bani pe gunoi, noi, băimărenii, ne vom pregăti de o primăvară puturoasă. Că de acum se încălzește timpul și va fi greu de suportat mirosul din oraș.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu