- Publicitate -
Ad imageAd image

ALERTĂ- Tractoare de 300.000 de euro furate din Italia, depistate într-o parcare pe DN7

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Tractoare estimate la peste 300.000 de euro, căutate de autorităţile italiene, descoperite la Nădlac. S-a întamplat în data de 26 octombrie, cand poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Arad, au descoperit într-un automarfar în care ar fi trebuit să se afle colete cu stofă, două tractoare marca John Deere, estimate la aproximativ 310.000 de euro. Utilajele erau căutate de către autorităţile din Italia, alerta fiind introdusă în aceeași zi, respectiv 26.10.2022.

Cele două tractoare au fost identificate într-o parcare de automarfare situată pe DN 7, în zona adiacentă punctului de trecere, un automarfar înmatriculat în România, condus de un cetățean român.

„Șoferului i-au fost solicitate documentele de însoțire a mărfii, conform cărora automarfarul era încărcat cu mai multe colete de stofă. În urma verificării semiremorcii, s-a constatat că înăuntru se aflau două tractoare marca John Deere. În cauză, colegii noștri au dispus efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora, s-a constatat faptul că mijloacele de transport figurau ca „bunuri căutate pentru confiscare“, alertă fiind introdusă de către autorităţile din Italia chiar în ziua în care au fost descoperite.

Tractoarele, estimate la o valoare de peste 310.000 de euro, au fost indisponibilizate, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, precizează Poliția de Frontieră Romană.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu