- Publicitate -
Ad imageAd image

ALERTĂ – Percheziții în Maramureș legate de arme

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.

Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

„În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu.

După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid”, anunță Poliția Română.

Mai trebuie spus că în activități sunt angrenați peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.

Activitățile se desfășoară în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu