Iarna pare a-și intra în drepturi încet în zona de munte a Maramureșului. Meteorologii au anunțat azi o informare meteo care este intrată deja în vigoare și care este valabilă până mâine seară, ora 20.00. Fenomenele așteptate sunt intensificări temporare ale vântului, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că în intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.
În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare. La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.
Tot pentru Maramureș a fost emis și un cod galben valabil în perioada 30 noiembrie, ora 20 – 01 decembrie, ora 16, pe parcursul nopții care vine și mâine aproape toată ziua fiind așteptate intensificări ale vântului și ninsori. În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea. Până în dimineața zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.
Tot azi a fost emis și un COD PORTOCALIU valabil pentru perioada 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11, fiind așteptate ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1500 m în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali. ANM subliniază că în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol.
Dragoș HOJDA