- Publicitate -
Ad imageAd image

ALARMĂ – Medicii de familie atrag atenția: Vaccinarea copiilor – în colaps

Ad imageAd image

Societatea Naţională De Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor şi punerea în funcţiune a noului Registru Electronic Naţional de Vaccinare (RENV).

„Problema o constituie imposibilitatea de a introduce în sistem vaccinurile efectuate curent şi faptul că nu s-a preluat în unele cazuri istoricul vaccinal al copiilor. În data de 01.07.2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 01.07.2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID 19.

SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medici de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulţi copii, istoric care exista în RENV copii, şi că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.

Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităţilor, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat. Pe de altă parte, dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în faţa autorităţilor că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc şi nu mai poate solicita alte doze de vaccin”, precizează Societatea amintită mai sus.

În plus, medicii de familie „se află acum în situaţia de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în aceasta ultimă săptămână riscă să conţină erori de înregistrare. De o săptămână transmitem mesaje autorităţilor dar ne lovim de un zid. Refuză să recunoască deficienţele existente şi să facă demersuri pentru a le corecta. Ni se cere să reintroducem în sistem istoricul vaccinal al copiilor, vaccin-cu-vaccin doar pentru că nu au reuşit să unifice informatic bazele de date existente”.

„Luptăm de ani de zile să creştem rata de vaccinare în rândul copiilor cu vaccinurile obligatorii din Programul Naţional de Imunizare dar am ajuns acum să fim blocaţi prin astfel de decizii administrative! Asigurăm pe această cale părinţii că vom depune toate eforturile pentru a putea să ne derulăm activitatea de vaccinare a copiilor şi pentru a determina autorităţile să facă demersurile necesare pentru recuperarea bazelor de date cu istoricul vaccinal al copiilor şi de a face RENV funcţional”, precizează  Biroul Executiv al SNMF.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu