Airbus: Piaţa globală de elicoptere se redresează

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Piaţa globală de elicoptere înregistrează o redresare mixtă, dar va fi nevoie de doi-trei ani până să ajungă la nivelul de dinaintea crizei, a afirmat miercuri Bruno Even, şeful diviziei de elicoptere al Airbus, transmite Reuters, informează AGERPRES.

„Am avut primul semn de redresare al pieţei globale de elicoptere, care a crescut cu 40% în 2021, comparativ cu 2020”, a declarat şeful Airbus Helicopters.

Acesta a adăugat: „Va fi nevoie de doi-trei ani pentru ca piaţa globală de elicoptere să se redreseze la nivelul de dinaintea crizei, dar tendinţa există”.

Bruno Even a dat asigurări că tendinţa înregistrată în 2021 va fi confirmată în 2022.

Cel mai mare producător mondial de elicoptere comerciale a anunţat recent că livrările au urcat cu 13% anul trecut, la 338 unităţi, faţă de 300 în 2020. Comenzile noi au depăşit livrările, înregistrându-se anul trecut 491 comenzi brute, sau 414 după anulări.

Airbus şi-a menţinut pentru al treilea an consecutiv titlul de cel mai mare producător global de avioane comerciale, după ce luna aceasta a anunţat că livrările au crescut cu 8% în 2021, la 611 unităţi.

Rivalul american Boeing a livrat peste 302 aeronave în primele 11 luni din 2021.

Airbus a anunţat că şi-a depăşit ţinta propusă pentru 2021, privind livrarea a 600 de avioane.

Grupul aeronautic european a primit comenzi pentru 771 de aeronave anul trecut, însă, în urma anulărilor, a rămas cu un total net de 507. Cererea extrem de redusă pentru călătorii aeriene, din cauza pandemiei, a afectat semnificativ comenzile noi.

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri şi mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România şi Premium Aerotec în Braşov şi Airbus Defense and Space în Bucureşti. 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu