Blondu de la Timișoara a fost invitat să cânte la o petrecere privată care a avut loc într-o cabană din Vișeu de Jos, în județul Maramureș, scriu jurnaliștii de la Wowbiz.ro. Numai că lucrurile au început să degenereze, iar manelistul le-a spus jurnaliștilor că s-a temut pentru viața lui. Incidentul a avut loc duminica trecută în micul orășel cunoscut în lumea întreagă pentru celebra Mocăniță.
”Habar nu aveam că voiau să se răzbune pentru că, cică, nu l-am salutat respectuos acum ceva vreme pe sărbătorit. M-au chemat să cânt, am mers cu un prieten de-al meu, iar acolo… Mi-au făcut-o. Mi-a fost frică pentru viața mea, credeam că mă vor omorî, mai ales că eram departe de lumea civilizată. Prietenul meu a pățit-o mai urât, s-a băgat pentru mine și l-au bătut rău de tot. Am sunat la 112, le-am spus unde sunt, dar nu a intervenit nimeni, nu a venit nimeni să ne scape de acolo. Cu greu am fugit amândoi de la cabana aceea, noaptea… Nici acum nu înțeleg de ce mi-au făcut asta, ziceau că nu am fost respectuos cu ei, este o răzbunare oribilă, parcă trăim într-o țară de sălbatici”, le-a spus Blondu de la Timișoara jurnaliștilor de la Wowbiz.ro. Manelistul vrea acum să îi dea în judecată pe agresori vișeuani.
„În data de 11 aprilie, în jurul orei 04.30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o persoană a fost afresată fici la o pensiune de pe raza localității Vișeu de Jos. La fața locului polițiștii au identificat apelantul ca fiind un bărbat de 33 de ani din Timișoara și victima, un bărbat de 39 de ani, din județul Timiș. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că pe fondul unor neînțelegeri bărbatul de 39 de ani a fost agresat fizic de către mai multe persoane, fiindu-i provocate urme vizibile de lovire în zona feței. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri și alte violențe. Cercetările continuă cercetările pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun„, a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.
FOTO Blondu de la Timișoara/facebook
Dragoș HOJDA