- Publicitate -
Ad imageAd image

ADUCERE AMINTE – Cum a fost prins „Brancardierul Morții”. 11 cadavre erau descoperite pe malurile Săsarului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Zilele acestea s-a discutat foarte mult despre „Brancardierul Morții” sau „Ucigașul de boschetari”, așa cum era cunoscut. Grigore Bota a fost eliberat din închisoare după 24 de ani de detenție. Acum Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș face un scurt remembering cu cel care s-a ocupat de acest caz, comisar șef de poliție Marian Baroian, cel care recunoaște că atunci când a adus la cunoștința conducerii IPJ de atunci (în 2000) că în Baia Mare avem un criminal în serie a fost luat în derâdere.

Doar că după aceea au început să apară cadavrele pe cele două maluri ale râului Săsar. Și uite-așa s-a ajuns la un total de 11 cadavre care au fost atribuite lui Grigore Bota, cel care inițial primise 99 de ani de închisoare.

Întreaga poveste a acestui caz, mai jos

Grigore Bota a fost cofetar-patiser până după Revoluția din 1989, iar apoi brancardier la Policlinica nr. 2 din Baia Mare. În 23 august 2000 era arestat și încarcerat, iar în luna februarie a anului 2002 a fost condamnat la 99 de ani de închisoare pentru trei crime. Anchetatorii au susținut atunci că bărbatul ar fi ucis cu sânge rece nu mai puțin de 11 persoane, toți oameni ai străzii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu