Revin distracțiile în Baia Mare pe bani deloc puțini. De data aceasta administrația locală vrea să aloce suma de 350.000 de lei pentru organizarea unui concert în Sala Sporturilor „Lascăr Pană„ din municipiu cu ocazia Zilei Naționale a României (1 Decembrie). Banii sunt necesari, după cum se arată ăn referatul de specialitate la acest proiect de hotărâre, pentru acoperirea unor cheltuieli necesare organizării evenimentului, respectiv onorarii artiști invitați, scenotehnică, cazare și masă artiști, transport și promovare.
Printre artiștii care ar urma să evolueze se numără Ionuț și Doinița Dolănescu, Viorica Macovei, Lavinia Goste, Ciprian Roman, Petrică Mureșan, Ionuț Bledea, Diana Cârlig, Grupul Iza, Florentina și Petre Giurgi, Corul Bărbătesc din Finteuș, Silvia Timiș, Bianca Latiș, Ionuț Teudan sau Mariana Cușner. În cadrul evenimentului va fi și un moment In memoriam Nicolae Sabău.
Rămâne de văzut dacă aleșii locali vor spune DA acestui proiect de hotărâre. Votul se va da azi, 17 noiembrie. Mai remarcăm doar faptul că mulți dintre artiștii care urcă pe scenă sunt cam aceeași ca și în anii trecuți.
ACTUALIZARE S-a cerut ca acest concert să se țină în centrul vechi al Băii Mari, și nu în Sala Sporturilor din municipiu. Unii consilieri și-ar fi dorit și altfel de activități legate de 1 Decembrie, nu doar cântec, joc și voie bună. S-a subliniat că nu vorbim de o „chermeză”, ci de un eveniment cultural de mare ținută. Proiectul a stârnit discuții aprinse, așa cum era de așteptat. Unii consilieri au reamintit faptul că în centrul vechi va funcționa acel patinoar, vor fi acele căsuțe de lemn, bradul de Crăciun ș.a.m.d. Prin urmare, ar trebui aleasă altă locație.
ACTUALIZARE 1 În plus, s-a cerut defalcarea pe costuri la acest gen de evenimente, pentru maximă transparență. În urma votului s-a decis ca evenimentul să se desfășoare în… aer liber. În urma votului consilierii au decis diminuarea sumei pentru organizarea evenimentului, de la 350.000 de lei la 50.000 lei, iar acum consilierii locali își pun speranțe în Consiliul Județean că va aloca sume mai consistente.
Concluzia unui ales local: „Cu suma asta evenimentul îl facem în cimitir”.
ACTUALIZARE 2 A mai fost făcut un amendament, suma propusă fiind acum de 250.000 lei. Doar că nu se mai poate face un alt amendament dacă deja unul a fost votat.
Dragoș HOJDA