Luni, 23 octombrie, la Școala Nr. 11 ”Nicolae Iorga” Baia Mare au avut loc activități de educație medicală (resuscitare și acordarea primului ajutor) care au fost susținute de personalul medical specializat din cadrul Asociației SMURD pentru Maramureș.
Moderator a fost medicul șef UPU SMURD Dr. Dacian Juca, medic primar medicină de urgență.
”Împreună dezvoltăm și implementăm valori sănătoase noilor generații”, spun cei de la Asociația SMURD pentru Maramureș.
ZiarMM