Campania “Împădurim Maramureșul” a continuat astăzi în Țara Chioarului – Pădurea “Două veverițe” din Lăpușel.
Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției Silvice Maramureș împreună cu elevi și profesori de la Liceul Teoretic “George Pop de Băsești” Baia Mare și de la Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” Șomcuta Mare au plantat astăzi 3300 de puieți de cireș și stejar.
“Astfel de acțiuni sunt esențiale atunci când vine vorba de creșterea suprafețelor împădurite în județul nostru și de combaterea poluării. Prin implicarea elevilor în campania noastră de împădurire contribuim și la procesul de conștientizare a tinerilor de astăzi cu privire la importanța pe care o au pădurile pentru sănătatea noastră.”, a declarat Doru Alexandru Lazăr, vicepreședinte CJ Maramureș, prezent la acțiunea de astăzi.
Acțiunile de plantare vor continua și în luna mai, respectiv în 4 mai la Poienile de Sub Munte, iar în 5 mai la Dragomirești, relatează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.
ZiarMM