Un adolescent din judeţul Maramureş, care a plecat de la domiciliu la data de 28 februarie a.c., a fost depistat de poliţişti şi predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, în vederea clarificării situaţiei. Polițiștii sălăjeni au avut o acțiune de control în primele zile ale lunii martie. În total 90 de sancțiuni au fost aplicate, peste 100 de autovehicule verificate și aproape 150 de persoane au fost legitimate de către polițiști în cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza oraşului Cehu Silvaniei. Scopul acțiunilor a fost prevenirea faptelor anti sociale, siguranța traficului rutier, dar şi prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
În perioada 2-3 martie a.c., poliţiştii din Cehu Silvaniei, împreună cu colegii lor de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Rutier, Criminalistic, precum şi reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic şi ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pe raza de competenţă, context în care au verificat 10 societăți comerciale, 115 autovehicule, fiind legitimate 148 de persoane. Potrivit IPJ Sălaj, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 74 au fost la regimul circulației rutiere, şapte la Legea 55/2020, şase la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, două la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar o sancţiune a fost aplicată la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.
Dragoș HOJDA