Județul Maramureș, conform unei analize efectuate de IGPR referitoare la dinamica accidentelor rutiere grave înregistrate la nivel național în primele nouă luni ale acestui an, ocupă locul 34 din totalul de 41 de județe, plus București. În acest an la nivel de județ, conform declarațiilor făcute, pentru ziarmm.ro, de către Dorin Gherman, șeful Serviciului Rutier Maramureș, au fost înregistrate mai puține accidente rutiere față de perioada similară din 2021.
„Am înregistrat 86 de accidente rutiere grave pană la data de 20 octombrie 2022, cu 12 mai puțin față de perioada similară a anului 2021. În urma acestor accidente și-au pierdut viața 23 de persoane, cu una mai puțin decat în perioada similară a anului trecut, rănite grav au fost 70 de persoane, cu 16 mai puțin. De asemenea, am înregistrat 38 de răniți ușor, cu unul mai puțin decat în 2021. Principalele cauze pentru producerea acestor accidente au fost viteza, sub cele două forme, neadaptată la condițiile de drum și excesivă, urmate de abaterile pietonilor, în special traversarea neregulamentară a străzii, a treia cauză fiind neacordarea de prioritate pietonilor.
Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este pe locul 4-5 ca și cauze de producere ale accidentelor grave, au fost 6 astfel de evenimente în 2022, soldate cu 2 morți. E îmbucurător faptul că avem scăderi pe cei 3 indicatori importanți. Din analiza efectuată efectuată de IGPR legată de accidentele rutiere grave produse la nivel național în primele 9 luni ale acestui an vedem că Maramureșul este undeva în coada clasamentului, fiind pe locul 34 din 41 de județe plus Capitala. La o populație de 515.900 de locuitori avem 22 de morți, ceea ce înseamnă o medie de 4,26 persoane decedate la suta de mii de locuitori, în condițiile în care media națională este de 6,22 decese la suta de mii de locuitori”, a precizat Gherman.
Datele Serviciului Rutier Maramureș arată că localitățile cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere grave în județ sunt cele două municipii, Baia Mare și Sighetu Marmației, urmate de orașele Vișeu și Borșa. Anul acesta au fost accidente și pe drumurile județene, în special pe cele reabilitate recent, cum ar fi DJ186, DJ187, DJ184, zona Cavnic, dar și pe DN1C Baia Mare – Seini, Baia Mare – Șomcuta Mare.
Dragoș HOJDA