- Publicitate -
Ad imageAd image

ACCIDENT – Nu a mai văzut autobuzul din fața sa de beat ce era. Cat era alcoolemia

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Azi-noapte, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe bulevardul Independenței din municipiu, în zona Vivo Mall. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un sucevean de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus dinspre Bulevardul Republicii către Bulevardul Decebal, a intrat în coliziune cu un autobuz, care circula în fața sa, fiind condus un bărbat de 45 de ani din Cavnic. În urma impactului a rezultat avarierea ambelor vehicule.

„Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind zero în cazul căvnicarului, iar în celalalt caz, al conducătorului auto de 59 de ani, etilotestul a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii îmbibației alcoolice în sânge.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pe numele acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu