Accident în zona Sighetu Marmației: Un tânăr de 23 de ani a murit

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Luni seară, 25 septembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier produs pe strada Șugău, drum forestier pietruit în pantă nedestinat circulației publice.

”La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani din Sighetu Marmației, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, la ieșirea dintr-o curbă, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat și a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă a direcției de deplasare.

În urma impactului conducatorul auto a fost proiectat în afara autoturismului, fiind prins sub acesta. La fața locului i-au fost efectuate manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanței prevăzută cu medic, după care a fost preluat de către aceasta și transportat la Spitalul Sighetu Marmației unde s-a constatat decesul conducătorului auto. În cauză, polițiștii continuă cercetările”, spun cei de la IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu