- Publicitate -
Ad imageAd image

A fost odată când ”Il Luce” ne ducea la Campionatul European. Poate ne duce și la Cupa Mondială

Ad imageAd image
Ad imageAd image

A fost odată. Se întâmpla în 1984. Când naționala de fotbal a României a ajuns să joace la Campionatut European. Erau doar opt echipe care mergeau la turneul final. Două grupe. Noi eram în grupă cu Spania, RFG și Portugalia.

Jucam atunci în atac cu ”dulapul” Coraș, Cămătaru, Gabor, Geolgău, Cârţu. Titularul în poartă era Silviu Lung. Pe linia de fund erau jucători precum Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu, Andone, Negrilă. Fundași de cxare îți era greu să treci și cu trenul. La mijloc roboteau oameni ca Bölöni, Mișa Klein, Balaci, Ţicleanu, Mulţescu.

 În primul meci am făcut 1-1 cu Spania, ne-a bătut cu 2-1 Germania Federală, iar mai apoi Portugalia cu 1-0.

Recapitulând, în preliminarii România a jucat cu campioana mondială din 1982, Italia, cu Cehoslovacia, o nucă foarte tare de spart la acea vreme, cu Suedia, greu de răpus și ea, și cu o echipă să-i spunem fără pretenții, Cipru. Se calificau din preliminarii doar echipele de pe primul loc.

Cu Italia am făcut 0-0 la Florența și am învins-o acasă cu 1-0 prin golul marcat de Boloni, după pasa dată în spate din lovitură liberă de Balaci. În deplasare, pe stadionul Rasunda, am învins cu 1-0 Suedia, prin cursa aceea a lui Cămătaru – despre care Eugen Barbu spunea că alerga cu cocoașele-n bocanci – dintr-o pasă lungă a lui Ștefănescu. Cireașa de pe tort, când aveam nevoie de calificare, a fost acel gol marcat de Gheorghiță Geolgău, pe un teren plin de mâzgă, de-ți venea să-ți iei câmpii, la Bratislava, când am terminat 1-1 cu Cehoslovacia. Și ne-am dus la turneul final.

Puteți citi, dacă vă dă târcoale curiozitatea și vă permite timpul, ”Pe marile bulevarde ale fotbaluluii”, carte scrisă de Ioan Chirilă, cu niște cuvinte doar cu farmecul lui incondundabil zămislite.

Cine ne-a dus acolo, la un prim turneu european? Mircea Lucescu. Pe atunci nu i se spunea ”Il Luce”. Avea, la Europeanul din 1984, 39 de ani. Era doar Luccescu. Mircea Lucescu.

Acum are 79 de ani și a preluat naționala. Asta după ce mulți au dat-o cotită legat de ideea de a ajunge selecționeri, din pricină de contracte cu cluburi și alte sfioșenii sau farafastâcuri, nu insistăm asupra poveștilor. Lucescu a venit venit pur și simplu. Și-a asumat din nou fișa de post de selecționer.

Primul meci al lui ”nea Mircea”, cum îi zic unii și alții, e vineri, cu Kosovo, în Liga Națiunilor. Hai să vedem cum e naționala antrenată de ”Il Luce”. Chiar merită. Fiindcă poate va scoate ceva din ea. Ceva bun. Și poate ne va duce și la Cupa Mondială. Hai România!

Horia Iancu

Sursa foto: FRF

Citește și: Speranțe cu Lucescu

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu