- Publicitate -
Ad imageAd image

A FĂCUT ACCIDENT – A furat o mașină din Baia Mare fiind aproape de comă alcoolică

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus recent punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă. Hoțul nostru a făcut toate aceasta, fiind berat criță, aproape de comă alcoolică.

Potrivit informațiilor furnizate de către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Baia Mare, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că „în data de 02.08.2021, în jurul orei 14:00, inculpatul M.T. a sustras, în scop de folosinţă şi prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, un autoturism, pe care l-a condus pe raza municipiului Baia Mare (strada Transilvaniei) fără a deţine permis de conducere şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală (2,52 g/l alcool pur în sânge). Cu ocazia deplasării a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului M.T. pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare”, arată procurorii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu