- Publicitate -
Ad imageAd image

Exporturile romanesti, mai mari cu 2 miliarde euro decat inaintea crizei

Ad imageAd image

Dupa un recul de circa cinci miliarde de euro, valoarea exporturilor romanesti a depasit, in 2010, cu 2 miliarde euro valoarea inregistrata in 2008 si cu peste 25% mai mult decat in anul 2009, arata un comunicat al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR). Dacia Pitesti, Nokia Romania si Rompetrol Rafinare au fost, in 2010, cei mai importanti exportatori, premiati in cadrul Galei ANEIR.

Greul exporturilor a fost asigurat, in 2010, conform ANEIR, de primii 100 de exportatori, care au realizat impreuna peste 50% din incasarile valutare.

,,Daca pe plan extern nu vor interveni fenomene neprevazute, iar cursul de schimb se va mentine intr-un palier de stabilitate, Romania va avea sansa unui nou record post-decembrist in materie de export, ajugand la circa 40 miliarde euro – de aproape cinci ori mai mult decat primul record dobandit in anul 2000′, a estimat Mihai Ionescu, secretarul general al ANEIR.

Criza a produs rasturnari semnificative in structura de export a Romaniei. Potrivit ANEIR, unele ramuri s-au prabusit (industria cimentului, a petrolului, metalurgia, materialele de constructii), altele au marcat cresteri expolzive – produsele farmaceutice, articolele de menaj, petrochimie, articole din piatra decorativa, tricotaje, reparatii avioane.

Reusita exportatorilor s-a bazat, in 2010, in principal, pe stabilitatea cursului de schimb, care a oferit siguranta planurilor de afaceri si o competitivitate reala a marfurilor destinate pietelor externe.

Pe de alta parte, din cele aproape 25.000 de firme exportatoare, cate inregistra Romania inainte de criza, circa 10.000 au fost eliminate de pe piata externa sau au intrat in faliment.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu