Proiectul de hotarare privind rectificarea bugetului Aeroportului International Baia Mare pe anul 2010 a fost retras de pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Judetean de joi. Acesta a starnit controverse, avand in vedere trecerea sumei de 680 milioane lei vechi, de la capitolul bunuri si servicii la cel al cheltuielilor de personal, pentru plata unor experti care au evaluat baza materiala a Aeroportului.
Unul dintre consilierii cei mai vehementi a fost Gabriel Zetea. Acesta a afirmat ca respectiva comisie a fost stabilita prin ordin al ministrului, in concluzie, nu Consiliul Judetean trebuie sa-i remunereze pe membrii acesteia.
„Daca ministrul a numit comisia, sa plateasca el. Sunt acolo niste oameni care nu au legaturi cu aviatia. Nu vad cum cineva de la APIA poata a spuna daca pista e buna sau nu”, a declarat Zetea.
De asemenea, Marinel Kovacs, fostul presedinte al Consiliului Judetean, a precizat ca remunerarea membrilor comisiei, cu 50% din indemnizatia bruta a directorului Aeroportului, nu este normala.
„E absurd sa platim noi si sa dam de la bunuri si servicii. De ce nu se implica Guvernul in treaba asta”, s-a intrebat Kovacs.
Pentru a detensiona situatia, presedintele Mircea Man a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a respectivului proiect. Culmea, consilierii au votat propunerea lui Man, in conditiile in care, la inceputul sedintei, aceiasi consilieri au votat pentru aprobarea ordinii de zi.
Ramane de vazut daca prefectul Sandu Bombonel Pocol va ataca in instanta hotararea in cauza, asa cum s-a intamplat cu alte acte emise de insitutia condusa de Mircea Man.
Conform proiectului de hotarare, fiecare membru al comisiei urmeaza a fi remunerat cu jumatate din salariul directorului Aeroportului, Mihai Patrascu, pe o perioada de doua luni. Avand in vedere ca salariul acestuia este de aproximativ 4 mii lei lunar, un calcul simplu ne arata ca fiecare membru va incasa 4 mii de lei pentru faptul ca si-a dat cu parerea despre starea Aeroportului, in vederea includerii sale in circuitul international.
Din comisie fac parte noua membri. Doi dintre acestia sunt din Maramures: Ioan Banc si Gabriela Onisei, reprezentantii Directiei Agricole.
Ciprian DRAGOS