Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au atins un nou record in noiembrie, crescand cu 491 milioane de euro fata de luna precedenta.
Astfel, conform BNR, rezervele valutare au atins un nivel de 32,8 miliarde euro. In cursul lunii noiembrie au fost inregistrate intrari de 2,615 miliarde de euro, reprezentand alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (inclusiv cu sumele provenind din emisiunea de obligatiuni de stat in valuta de pe piata interna), modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele.
In ceea ce priveste iesirile, acestea au insumat 2,124 miliarde de euro, reprezentand plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice interne si externe directe si garantate de stat (inclusiv cu sumele reprezentand rambursarea emisiunii de obligatiuni de stat in valuta de pe piata interna), modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, si altele.
Precedentul nivel record al rezervelor valutare ale BNR, de 32,579 miliarde de euro, a fost atins in luna septembrie, dupa ce Romania a primit transe de la FMI si Comisia Europeana de peste doua miliarde de euro.
Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar in conditiile evolutiilor preturilor internationale valoarea acesteia a crescut la 3,522 miliarde de euro, de la 3,223 miliarde de euro in octombrie.
Altfel, rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) au fost la finele lunii noiembrie de 36,322 miliarde euro, peste nivelul de 35,532 miliarde de euro inregistrat la 31 octombrie 2010.