Tichetele valorice din cadrul Programului ‘Rabla’, a caror valabilitate expira in data de 23 noiembrie 2010, vor putea fi valorificate pana la data de 31 ianuarie 2011, conform deciziei Ministerului Mediului si Padurilor /MMP/, publicata in Monitorul Oficial in 17 noiembrie a.c.
In atare conditii, persoanele care detin tichete pe care nu le-au utilizat pana la aceasta data, le pot valorifica pana in ultima zi a lunii ianuarie, anul viitor.
De asemenea, ultima cerere de decontare a tichetelor din cadrul acestui program poate fi depusa cel tarziu pana la data de 4 februarie 2011, urmand ca plata sa fie realizata pana in 28 februarie.
Potrivit MMP, pana la data de 18 noiembrie, prin Programul ‘Rabla’ au fost casate 183.625 de autoturisme si au fost achizitionate 56.229 autoturisme noi, dintre care 24.095 sunt produse in Romania.
Pentru achizitionarea autoturismelor noi au fost utilizate 165.874 de tichete, iar, la aceasta data, pe piata se afla 17.751 de tichete neutilizate inca, in scadere cu 42,7% fata de saptamana anterioara raportului, cand erau consemnate 31.000 de astfel de instrumente de plata.
Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national, din anul 2010, beneficiaza de sesiune deschisa, incepand cu data de 18 februarie, avand un buget total de 722 milioane lei, in scopul scoaterii din uz a 190.000 autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricatiei.
Programul se adreseaza, atat persoanelor fizice, cat si celor juridice, oferind solicitantilor din prima categorie posibilitatea achizitionarii unui autovehicul nou prin cumularea a pana la trei tichete valorice, un singur asemenea bilet valorand 3.800 de lei.
Recent, ministrul Laszlo Borbely a declarat ca un nou Program ‘Rabla’ va debuta la 1 februarie 2011, pentru care legea si normele de aplicare vor fi aprobate pana la sfarsitul lunii noiembrie.
Oficialul a precizat ca in varianta cu patru tichete, fiecare tichet va avea o valoare de 3.000 lei, adica 12.000 de lei fata de 11.200 lei, cat pot acoperi din costul masinii cele trei vouchere stabilite prin programul actual.