- Publicitate -
Ad imageAd image

O noua gaura neagra a fost descoperita in „apropierea” Pamantului

Ad imageAd image

Observatorul cu raze X „Chandra” a localizat o tanara gaura neagra in vecinatatea cosmica a Pamantului, a anuntat astazi Agentia spatiala americana NASA, citata de EFE.

Studiul gaurii negre, estimata a avea o vechime de 30 de ani, ar putea ajuta oamenii de stiinta sa inteleaga mai bine felul in care explodeaza stelele masive, lasand in urma gauri negre sau stele neutronice, sa aproximeze numarul gaurilor negre din galaxia noastra etc.


Gaura descoperita este SN 1979C, ramasita unei supernove in galaxia M100, situata la aproximativ 50 de milioane de ani lumina de Terra.

Datele obtinute de „Chandra” prin satelitul Swift al NASA, XMM-Newton al Agentiei spatiale europene si observatorul ROSAT german dezvaluie o sursa stralucitoare de raze X care s-a mentinut stabila in cursul observatiilor intre 1995 si 2007. Aceasta indica oamenilor de stiinta ca gaura neagra este alimentata de materia care provine de la supernova sau de la un companion binar.

„Daca interpretarea noastra este corecta, acest lucru este cel mai apropiat caz in care am vazut nasterea unei gauri negre”, a declarat Daniel Patnaude de la Centrul pentru astrofizica Harvard-Smithsonian din Cambridge /statul american Massachusetts/.

Oamenii de stiinta cred ca SN 1979C, descoperita initial de un astronom amator in 1979, in galaxia spirala Messier 100 din constelatia Coma Berenices, s-a format din colapsul unei stele de 20 de ori mai mare decat Soarele.

In trecut, au fost detectate mai multe gauri negre in universul indepartat prin jeturi de raze gamma. Dar SN 1979C este diferita pentru ca este mult mai aproape si este intr-o clasa de supernove care nu a fost asociata unui flux de raze gamma.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu