- Publicitate -
Ad imageAd image

Creditul de 500 miliarde lei, contractat de Primaria Baia Mare, va fi utilizat pentru finantarea proiectelor PIDU

Ad imageAd image
Ad imageAd image

In luna ianuarie 2011, Primaria Baia Mare urmeaza a semna contractele de finantare pentru implementarea a sase proiecte realizate cu fonduri europene. Valoarea totala a acestora este de 14,3 milioane euro, din care contributia municipalitatii este de 3,2 milioane euro.

Principala sursa de finantare o reprezinta fondurile structurale, insa plata lucrarilor se va face abia dupa executarea lor. Acest lucru presupune un efort financiar din partea Municipiului Baia Mare, pentru implementarea si finalizarea investitiilor.

Consilierul local Calin Bota, economist de profesie, afirma ca principala resursa financiara a momentului o reprezinta creditul de 500 miliarde lei vechi, contractat de Primarie.

„Creditul s-a aprobat cu anumite destinatii. Printre ele este prevazuta si o finantare de acest fel”, spune Bota. Pana acum, din creditul initial a fost retrasa suma de 50 miliarde lei vechi, pentru lucrari de infrastructura, la cateva din principalele bulevarde din oras.

Cele sase proiecte fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana, alaturi de altele trei, aflate pe lista de asteptare. In cazul in care Primaria va reusi reducerea costurilor legate de executie, in discutie ar putea intra si realizarea altor investitii, estimate acum la aproximativ 20 milioane euro.

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu