Un medicament inovator impotriva imbatranirii si a bolilor degenerative, SkQ1, se va vinde in farmaciile din Rusia in urmatorii cinci ani, a sustinut inventatorul sau, doctorul Vladimir Skulacev, citat de Ria Novosti.
Doctorul Skulacev si colegii sai de la Universitatea Lomonosov din Moscova au inventat medicamentul SkQ1 pornind de la antioxidantul mitocondrial descoperit de Skulacev.
Aceasta substanta se poate acumula in centrii energetici ai celulelor mitocondriale si este capabila sa neutralizeze combinatiile active ale oxigenului, care distruge tesuturile si sunt responsabile de majoritatea modificarilor degenerative din organismul uman.
Alti antioxidanti cunoscuti de oamenii de stiinta nu se pot acumula in mitocondrii, deoarece trebuie sa existe in cantitati mari, iar in plus au si efecte secundare.
Mai multe experimente efectuate pe animale au demonstrat ca SkQ1 prelungeste viata, este eficace in prevenirea si vindecarea bolilor degenerative, cum ar fi cele cardiovasculare, osteoporoza, artrita reumatoida si unele forme de cancer.
De asemenea, potrivit informatiilor anterioare, cercetatorii au demarat deja cea de-a doua etapa a testelor clinice pentru primul medicament pe baza asa-numitilor ‘ioni Skulacev’, sub forma picaturilor de ochi, folosite impotriva glaucomului.
agerpres