- Publicitate -
Ad imageAd image

Votul privind Legea sistemului unitar de pensii va fi reluat, la solicitarea opozitiei

Ad imageAd image

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, luni, reluarea votului in cazul Legii sistemului unitar de pensii, a anuntat liderul deputatilor PSD+PC, Mircea Dusa.

El a precizat ca, la solicitarea PSD+PC si a PNL, s-a decis reluarea votului in cazul Legii sistemului unitar de pensii, urmand ca plenul sa se pronunte asupra acestei chestiuni marti, inainte de votul final.

In cazul in care plenul va decide reluarea votului, deputatii se vor pronunta tot marti asupra acestui proiect de lege.

„Grupul parlamentar al PSD+PC si PNL au solicitat reluarea votului avand in vedere ca saptamana trecuta legea pensiilor a fost votata cu foarte putini parlamentari in sala decat cvorumul prevazut de Regulament pentru legi organice”, a aratat Dusa.

Social-democratul a subliniat ca PSD contesta in continuare modul in care au decurs saptamana trecuta dezbaterile pe marginea legii pensiilor si ca va fi depusa o plangere penala impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.

„Contestam in continuare si faptul ca dezbaterea a avut loc in fuga, ca s-a facut in pofida raportului facut de comisie, invers decat raportul comisiei. Este o premiera in viata Parlamentului ca un raport al unei comisii este schimbat 180 de grade in plenul Camerei, in loc sa se retrimita la Comisie pentru solutionarea unor chestiuni care privesc proiectul de lege respectiv.

Noi am solicitat acest lucru in Biroul Permanent, care a fost de acord sa se reia votul daca plenul va hotari acest lucru. Nu este posibil ca o lege de o asemenea importanta, care vizeaza 6 milioane de romani, sa fie adoptata de un grup foarte mic de parlamentari care nu indeplinesc un cvorum conform Regulamentului si Constitutiei”, a mai spus Dusa.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu