- Publicitate -
Ad imageAd image

Ploile torentiale cazute in luna iunie au produs in Maramures pagube in valoare totala de 5,6 miliarde lei vechi

Ad imageAd image

Fenomenele meteorologice periculoase produse, in luna iunie, la nivelul judetului Maramures, au afectat 4 unitati administrativ-teritoriale (Cernesti, Barsana, Somcuta Mare si Valea Chioarului) producand pagube in valoare de 558.400 lei (5,58 miliarde lei vechi).

Aversele torentiale de ploaie au dus la producerea de scurgeri de pe versanti care au afectat doua locuinte si 12 anexe gospodaresti. Debitele si nivelurile crescute ale vailor si paraielor au dus la revarsarea acestora din matca. Ele au transportat aluviuni si material lemnos, colmatand 1 pod si 22 de podete.

De asemenea, apele revarsate au spalat si degradat 0,4 km de drum national, 0,4 km de drum judetean si 8,1 km de drum comunal. Inundatiile au afectat un obiectiv socio-economic si au distrus un gard si 2 punti pietonale.

Viiturile produse pe cursurile de apa au inundat 18,75 hectare de teren agricol (din care 9,75 sunt hectare de teren cultivate, iar 9 hectare sunt pasuni si fanete), respectiv au colmatat 31 fantani si puturi de apa.

„Evaluarile pagubelor produse in luna iunie pe teritoriul judetului Maramures au fost efectuate de catre comitetele locale pentru situatii de urgenta, iar centralizarea a fost realizata de catre secretariatul tehnic al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Noi am trimis centralizarea datelor la Ministerul Administratiei si Internelor in vederea primirii de fonduri pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase”, a declarat prefectul Sandu Bombonel Pocol.

ZiarMaramures.ro

Foto: Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu