- Publicitate -
Ad imageAd image

Solutie de criza pentru Sarbatoarea Castanelor – Cel mai probabil, evenimentul va fi organizat de trei firme, in parteneriat cu Primaria Baia Mare

Ad imageAd image

Pentru prima data in istoria de peste doua decenii a Sarbatorii Castanelor, evenimentul ar putea fi organizat de firme private, in parteneriat cu Primaria Baia Mare. Propunerea de externalizare a sarbatorii orasului a venit din partea a trei firme, asociate tocmai in acest scop. Intentia prezentata consilierilor locali a parut atractiva din punct de vedere economic, fapt pentru care s-a decis luarea in calcul a unei asemenea variante, care sa includa si participarea Primariei.

La inceputul acestei saptamani, o comisie special intrunita in acest sens, va analiza oportunitatea unui parteneriat public-privat pentru organizarea Sarbatorii Castanelor.
Solutia externalizarii a fost luata in calcul dupa ce primarul interimar Istvan Ludescher a solicitat consilierilor locali ca municipalitatea sa renunte la organizarea evenimentului in acest an, din cauza crizei economice.

De asemenea, Ludescher a declarat ca nu dispune de relatiile pe care le avea fostul primar, Cristian Anghel, in concluzie va fi foarte dificila atragerea de sponsori pentru sustinerea financiara a evenimentului.

In cadrul sedintei de Consiliu Local din luna iunie, mai multi alesi locali si reprezentanti ai executivului Primariei au venit cu ideea renuntarii la sectiunile economice reprezentate de comerciantii ambulanti de diverse produse, precum si la aspectul de balci si kitsch-ul care definesc an de an evenimentul. S-a propus o varianta mai eleganta a Sarbatorii Castanelor, preponderent cu evenimente culturale si artistice. De asemenea, s-a dorit mentinerea traditionalei expozitii florale, ajunse la a 25-a editie.

Propuneri frumoase, insa si mai greu de sustinut economic in conditiile in care astfel de evenimente nu aduc bani, ci doar consuma. Oricat de bine ar suna, variantele mai selecte nu pot fi puse in aplicare in acest ani, principalele surse de venit fiind tocmai acelea provenite de la comerciantii ambulanti. Vand in vedere aspectul financiar, cel mai probabil, municipalitatea va accepta parteneriatul public-privat, cel putin pentru acest an de criza.

ZiarMaramures.ro

Foto: Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu