- Publicitate -
Ad imageAd image

Impozitarea tichetelor de masa si a platilor compensatorii, analizata in sedinta de Guvern de miercuri

Ad imageAd image

Guvernul ar putea adopta miercuri impozitarea tichetelor de masa si a platilor compensatorii, printr-un proiect de modificare a Codului fiscal, potrivit agendei de lucru probabile a Executivului.

Prin proiectul de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Executivul urmareste sa impoziteze tichetele de masa, de vacanta, cadou si cele de cresa, de la 1 iulie, prin includerea contravalorii acestora in veniturile salariale.

Impactul financiar al acestei masuri pentru ultimele sase luni din 2010 va fi un plus de venituri bugetare de 345 milioane lei pentru tichetele de masa, 45 milioane de lei pentru tichetele cadou, 1,7 milioane de lei pentru tichetele de vacanta si 1.000 de lei pentru tichetele de cresa, potrivit Ministerului Finantelor Publice, initiatorul textului.

De asemenea, ar urma sa fie impozitate platile compensatorii acordate conform legii, impactul bugetar pentru ultima jumatate a anului in curs fiind un plus de venituri de 1,1 milioane lei.

Conform modificarilor care ar urma sa fie aduse Codului fiscal, cotele de cheltuiala forfetara acordata la calculul venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuala vor fi reduse de la 40 la 20 la suta, iar in cazul veniturilor de aceasta natura provenind din crearea unor lucrari de arta monumentala de la 50 la 25 la suta, plusul de venituri estimat fiind de 10,5 milioane lei.

Totodata, cota de impozitare pentru castigurile din jocurile de noroc urmeaza sa fie unificata la 25 la suta de la 1 iulie, iar statul spera sa obtina prin aceasta masura un plus de venituri bugetare de 3,5 milioane lei (circa un milion de dolari) in a doua jumatate a anului in curs, conform proiectului de ordonanta de urgenta privind modificarea Codului Fiscal, publicata pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.

In sedinta de miercuri, Guvernul ar putea sa adopte si o hotarare privind stabilirea unor masuri de accelerare a implementarii instrumentelor structurale.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu