- Publicitate -
Ad imageAd image

Proiectele SF de 365 miliarde lei ale unui oras care nu gandeste (I) – Primaria Baia Mare a investit 5,5 miliarde lei in excursiile olarilor si ceramistilor

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Valoarea totala a proiectelor derulate de Municipiul Baia Mare din fonduri europene, din 2008 si pana acum, este de 365 miliarde lei vechi. Cu o singura exceptie, acestea se incadreaza, mai degraba, in categoria proiectelor de anticipatie si a celor aducatoare de excursii in strainatate pentru responsabilii de proiect.

Nimic concret, nimic palpabil. Discutii, schimburi de experienta, forumuri, intalniri, strategii. Acestea sunt obiectivele proiectelor in care Municipiul Baia Mare a investit toate resursele umane si financiare din ultimii ani. In acest timp, infrastructura este in urma cu cateva zeci de ani.

Cel mai important proiect baimarean, judecand dupa valoarea sa, a fost denumit Ceramica. Principalul sau obiectiv este: „un schimb de experienta si bune practici intre partenerii de proiect in domeniul artei si mestesugurilor traditionale, cu accent pe ceramica si olarit”.

Ca si rezultate asteptate se numara:

–         24 de intalniri, workshop-uri, conferinte, seminarii internationale

–         180 de participanti care vor lua parte la evenimente

–         24 de exemple de buna practica

–         12 analize de nevoi (SWOT), realizate la nivelul partenerilor

–         o analiza de piata comparativa intre partenerii de proiect

–         un catalog de prezentare a bunelor practici europene

–         cate 10 participanti din partea echipelor de proiect a fiecarui partener

Pentru obtinerea acestor rezultate se vor chetlui 2,140 milioane euro (aproape 90 miliarde lei vechi). In aceasta suma colosala pentru un proiect de acest gen, Primaria Baia Mare va asigura 132 mii euro (peste 5,5 miliarde lei vechi).

Proiectul Ceramica are mai multi parteneri din urmatoarele tari europene: Franta (1), Grecia (2), Romania (3), Portugalia (3), Slovenia (1), Spania (1). Aplicantul proiectului este primaria unei localitati din Ungaria. Perioada de implementare este 09. 2008 – 06. 2011.

Practic, beneficiile unei investitii de 90 miliarde lei, pe langa schimbul de experienta al olarilor, unul vital in actuala conjunctura a crizei mondiale, revin reprezentantilor Primariei Baia Mare, care lucreaza pentru acest proiect: Istvan Ludescher – responsabil de proiect; Cristian Ieremia – manager proiect; Carmen Pop – manager financiar; Camelia Polgar – responsabil tehnic si Bianca Bodea – secretar.

Acesta este cel mai important proiect implementat in Municipiul Baia Mare. Unul pentru care Primaria a scos din „buzunar” peste 5,5 miliarde lei vechi. Rezultatele? Judecati singuri.

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu