- Publicitate -
Ad imageAd image

Traian Basescu face un pas inapoi – Seful statului afirma ca alocatia pentru copii si indemnizatia mamelor ar putea ramane la cuantumul actual

Ad imageAd image

Presedintele Traian Basescu a precizat ca alocatia pentru copii nu trebuie afectata de pachetul de reduceri a cheltuielilor bugetare si si-a exprimat speranta ca indemnizatia acordata mamelor pentru cresterea copiilor nu va fi nici ea afectata.

„Alocatia, categoric, nu trebuie atinsa si va pot spune ca, dupa parerea mea, trebuie sa privim cu multa atentie si indemnizatia. Nu va pot spune cum ies socotelile, pentru ca pe totalul programelor sociale va trebui facuta o reducere de 15%. Pot sa exprim o speranta, ca nu va fi sau va fi foarte putin afectata alocatia pentru cresterea copiilor”, a spus presedintele.

Traian Basescu si-a exprimat speranta ca indemnizatia acordata mamelor pentru cresterea copiilor va fi „minim afectata”, dar a adaugat ca nu poate oferi informatii in acest sens.

„De aceea am si evitat discutiile cu oricine, pentru ca in momentul de fata se fac calcule pe toate variantele. Sper ca cele care vizeaza copiii, pentru ca astea chiar au o adresabilitate precisa, nu sunt categoria de ajutoare care sa spui ca sunt exagerate, ele sunt in interiorul unei politici de stimulare a natalitatii. Sa vedem cu ce vine Guvernul”, a adaugat el.

In ce priveste posibilitatea ca reducerile de pensii sa se faca diferentiat din punct de vedere procentual, presedintele a spus ca o astfel de varianta nu este exclusa, dar a precizat ca ea risca sa tergiverseze aplicarea masurilor.

„Guvernul va lua ce decizie considera, dar eu cred ca atunci intram intr-o discutie care nu se va termina nici de Revelion. Cui reducem, cine are merite mai mari, cine mai mici, exact ca la asezarea in grila la salarii. Da, nu exclud posibilitatea ca Guvernul sa adopte si o alta solutie, decat o reducere de sus pana jos cu 15%”, a spus el.

Presedintele a mai precizat ca el a fost unul dintre cei care a reprosat Cabinetului ca a platit al 13-lea salariu, anul acesta.

„Le-am spus-o foarte clar, se putea explica. Sigur, era in contract. Ei au anuntat ca nu vor mai plati pentru 2010 al 13-lea salariu, dar cred ca se putea gasi o formula si aici”, a adaugat Basescu.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu