Liviu Pop, liderul Sindicatului din Administratie Baia Mare, afirma ca in cursul zilei de luni, Primaria va semna acordul colectiv de munca, dupa ce timp de o luna si jumatate executivul institutiei a refuzat incheierea acestuia.
In cadrul acordului trebuie cuprinse si drepturile salariale speciale ale angajatilor, conform celor trei sentinte emise de instanta de judecata, care obliga Primaria la acordarea lor. Pana acum, acordul nu a putut fi semnat din cauza opozitiei secretarului Rodica Brad si a directorului economic Carmen Pop.
„Am negociat si acum asteptam sa semnam. Contractul vechi este valabil pana in 8 aprilie. Dupa ce il semnam, o sa primim retroactiv. Se va face rectificare de buget”, a precizat Liviu Pop.
Drepturile salariale prevad un cuantum de 5 milioane lei vechi, lunar, pentru fiecare angajat al Primariei. In urma negocierilor dintre sindicat si conducerea institutiei, s-a ajuns la o intelegere care prevede faptul ca respectivele drepturi se vor acorda diferentiat, in functie de salariul de baza. Astfel, drepturile salariale speciale vor scadea pentru cei care au un salariu brut de peste 15 milioane lei vechi.
Ciprian DRAGOS