- Publicitate -
Ad imageAd image

Sistemul unic al apelurilor de urgenta 112 implineste cinci ani de la implementarea sa in Romania

Ad imageAd image

De peste cinci ani, sistemul national unic al apelurilor de urgenta prin numarul 112 functioneaza fara intrerupere in Romania. Data de 7 aprilie 2005 marcheaza implementarea acestui sistem la nivel national.

„Acesta functioneaza la nivelul intregii tari si poate fi apelat prin formarea numarului unic european de urgenta 112 in toate retelele de telefonie, fixe sau mobile. Sistemul are capacitatea si disponibilitatea de a raspunde permanent, 24 ore / 7 zile, la solicitarile cetatenilor care au nevoie imediata de ajutor.

Indiferent de reteaua telefonica in care este generat, numarul unic pentru apel de urgenta 112 este gratuit si trebuie  format fara prefix. O data cu receptionarea apelului, sistemul permite identificarea automata a numarului de telefon al apelantului si a locului evenimentului”, precizeaza colonel Adrian Fulea, purtatorul de cuvant al STS.

In ultimii 5 ani, in Centrele Unice pentru Apeluri de Urgenta 112 au fost receptionate peste 147.000.000 de apeluri ceea ce reprezinta aproximativ 85.000 de apeluri pe zi. Nu orice apel primit de Centrele 112 reprezinta o urgenta. Astfel, au fost identificate ca urgente aproximativ 16.300.000 incidente ceea ce reprezinta in medie aproximativ 9.000 incidente pe zi.

Din statisticile recente rezulta ca la nivel national doar 24% din apeluri sunt  urgente, celelalte apeluri sunt non-urgente sau injurioase. Asta inseamna ca pentru 76% din apelurile receptionate operatorii 112 nu fac transferul catre dispeceratele de urgenta.

Reprezentantii STS fac un apel catre toti aceia care recurg la numarul de urgenta 112, pentru a-l folosi doar in situatiile in care este absolut necesara si urgenta apelarea sa.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu