Activitatile de instruire si predare in scoli vor inceta in data de 22 aprilie, aceasta zi fiind una de protest national, a anuntat, joi, presedintele executiv al Federatiei Spiru Haret, Marius Nistor.
„In data de 22 aprilie, va fi zi de protest national, cu incetarea activitatilor de instruire si predare. In situatia in care, in urma acestor actiuni ale salariatilor din invatamant programele nu vor fi luate in considerare, nu se vor gasi solutii pertinente, nu se va mai incheia situatia scolara si se creeaza premisele declansarii grevei generale in prima decada a lunii iunie”, a precizat Marius Nistor.
Marius Nistor a mai precizat ca toti membrii sindicatelor din educatie vor boicota examenele nationale, dar si ca, incepand de luni, in documentele scolare oficiale nu vor mai fi trecute nicio nota si nici un calificativ.
„Federatiile sindicale reprezentative au decis sa autorizeze toate organizatiile noastre judetene sa reactioneze in momentul in care drepturile lor legale sunt incalcate de catre reprezentantii Ministerului, ai autoritatilor locale si ai Guvernului. In consecinta, am decis corelarea programului de actiuni, un program concret care va incepe prin faptul ca notele si calificativele nu vor mai fi trecute incepand cu data de 22 martie”, a spus el.
Liderul sindical a mentionat ca, pe 25 martie, va fi organizat un miting in Bucuresti, care va incepe la ora 11.00, in Piata Victoriei, continuand cu un mars de protest, iar actiunea va fi incheiata in fata Ministerului Educatiei si Cercetarii. In aceeasi data, va fi organizat un pichet in fata Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Reprezentantii federatiilor sindicale vor inainta catre aceste institutii memorii in care vor prezenta problemele cu care se confrunta cadrele didactice si vor solicita masuri concrete.
Pe 25 martie, in toate unitatile scolare din tara va avea loc dezbaterea proiectului de lege al educatiei nationale, a precizat liderul sindical, adaugand ca in ziua respectiva nu se vor desfasura activitati didactice de predare.
Pe 14 aprilie, se vor intalni birourile executive ale celor patru federatii sindicale, care vor analiza propunerile rezultate in urma dezbaterilor si vor intocmi un material ce va fi inaintat catre grupurile parlamentare.