Incompatibilii judetului, care cumuleaza ilegal pensia „nesimtita” cu salariul, la fel de nesimtit, de bugetar, vor trebui sa plece acasa. Nu o spunem noi, ci legea. Ale carei prevederi sunt expres, ca tot le place mult cuvantul acesta, precizate de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu.
In urma materialelor de presa aparute in cursul saptamanii trecute pe ZiarMaramures.ro, emaramures.ro si Transilvania Folclor, institutia Prefectului Maramures s-a sesizat. Luni dimineata, prefectul Sandu Bombonel Pocol a convocat specialistii din dotare, pentru a cere lamuriri referitoare la situatia unor demnitari din administratia judetului, care cumuleaza pensii de peste 20 milioane lei vechi cu venituri de la bugetul statului.
Principalii vizati sunt viceprimarul baimarean Istvan Ludescher (240 milioane lei vechi – pensie, 380 milioane lei vechi – indemnizatie, in 2008), vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Emil Marinescu (250 milioane lei vechi – pensie, 500 milioane lei vechi – indemnizatie, in 2008), sau primarul sighetean Eugenia Godja (233 milioane lei vechi – pensie, 320 milioane lei vechi – indemnizatie, in 2008).
Ulterior sedintei restranse de la nivelul conducerii Prefecturii, i-am solicitat prefectului Sandu Bombonel Pocol un punct de vedere oficial cu privire la situatia acestor alesi locali, precum si a altor aproximativ 50 de persoane care incaseaza bani de la bugetul de stat, aflate pe o lista trimisa Inspectoratului Teritorial de Munca Maramures.
Fara a avea un raspuns pregatit, Pocol a recurs la ajutorul subprefectului Dorin Buda, jurist de profesie, care ne-a spus ca in zilele urmatoare, Prefectura Maramures va emite un punct de vedere cu privire la cele sesizate de presa.
Pana atunci, insa, ne-a pus la dispozitie doua acte menite a elucida situatia. Daca mai era nevoie. In urma unor solicitari trimise de Prefectura Maramures, referitoare la situatia alesilor locali vizavi de starea lor de incompatibilitate, institutia a primit un raspuns din partea Ministerului Justitiei, semnat de Catalin Predoiu (raspuns trimis Ministerului Administratiei si Internelor), datand din 3 decembrie, 2009.
Conform acestuia, sunt exceptate de la prevederile Legii 320, care interzice cumularea veniturilor obtinute de la stat cu pensiile publice ale caror valori depasesc salariul mediu brut pe economie (17 milioane lei vechi, la nivelul anului trecut), doar, asa cum spune o decizie a Curtii Constitutionale, persoanele alese a caror durata a mandatului este expres prevazuta de lege. Adica presedintele Romaniei, parlamentarii si judecatorii Curtii Constitutionale si Consiliului Superior al Magistraturii.
Cat despre alesii locali, acestia nu sunt exceptati de la prevederile legii. „Functiile publice de autoritate pentru care durata mandatului este prevazuta in alte legi decat Legea Fundamentala sunt supuse interdictiei instituite prin reglementarile cuprinse in Legea 320”, se precizeaza in raspunsul dat de ministrul Justitiei.
Cu toate acestea, secretarul judetului, Dumitru Dumuta, afirma ca alesii locali, cum ar fi primarul, viceprimarul, vicepresedintele Consiliului Judetean, sunt exceptati. Argumentul sau este acela ca intre acestia si institutiile pe care le reprezinta nu exista un raport de serviciu. El este contrazis de ministrul Catalin Predoiu. Acesta afirma ca in ceea ce priveste raportul de serviciu, „conceptul nu este utilizat in sensul restrans, de realizare a activitatii persoanelor care au calitatea de functionar public, ci in sensul larg, incluzand si activitatea realizata in cadrul functiilor de autoritate publica, ce au fundament constitutional”.
Practic, orice functie de autoritate publica stabilita de Constitutie, a carei durata a mandatului nu este expres prevazuta in Legea Fundamentala, se incadreaza in prevederile legii 320.
Zilele urmatoare, cel mai probabil la inceputul saptamanii viitoare, Prefectura Maramures va emite un punct de vedere oficial cu privire la aplicarea si interpretarea legii. In cazul in care pensionarii „nesimtiti” vor fi gasiti ca beneficiind ilegal de cumulul pensiei cu salariul, acestia isi vor inceta de drept activitatea in functia ocupata, iar institutia la care lucreaza va fi amendata cu o suma cuprinsa intre 25 si 50 milioane lei vechi.
Ciprian DRAGOS