Evit să scriu despre spitale și medici din considerente morale, dar și personale. Nu pentru că nu ar fi subiecte sau motive, ci pur și simplu pentru că înțeleg și cunosc cum funcționează sistemul. Am subliniat de mai multe ori că, în opinia mea, înaintea magistratului, politicianului, ministrului sau clerului se află medicul, pompierul, salvamontistul și jandarmul. Ordinea este discutabilă, dar, în mod cert, un deputat nu se poate compara, ca importanță și necesitate socială reală, cu medicul de familie din cel mai umil cătun al Apusenilor, niciun magistrat cu subofițerul de pompieri care intră în flăcări pentru a salva oameni în pericol.
Și, cu toate acestea, cele mai mari privilegii și beneficii le au magistrații, politicienii și bugetarii „speciali”, care taie frunză la câini, pentru că munca lor nu este bazată pe criterii de performanță. O nedreptate devenită cutumă într-o țară în care lelea Viorica emite considerații medicale pe Facebook, iar Văsălie postează confundând volanul cu stetoscopul.
De aceea, nu vedem miniștri lapidați în piața publică sau parlamentari la cursuri de alfabetizare, ci, mai degrabă, vedem cadre medicale puse la stâlpul infamiei. Valul de ură viscerală de pe social media, declanșat și în urma ultimului caz făcut public de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, reflectă o stare de fapt subiectivă, ca atitudine, a unor oameni nemulțumiți de funcționarea unui sistem încă prea mult politizat, tributar, în multe cazuri, practicilor de favoritism, nepotism și lipsă de etică.
„Boala cea mai gravă, care macină societatea românească, este lipsa caracterelor.” — Nicolae Iorga
Sistemul de sănătate din România este depășit de volumul solicitărilor medicale. Avem prea puține unități medicale publice și medici, raportat la numărul de pacienți, iar actul medical se realizează, de cele mai multe ori, în spitale, din cauza lipsei de prevenție și educație sanitară timpurie. Guvernele succesive au neglijat problema sistemului, preferând să asiste tacit la alimentarea Europei cu medici și asistenți medicali: peste 15 mii de medici și 50 de mii de asistenți au părăsit țara după 2014.
Cu un procent de 92% din cadre activând în mediul urban, asistența medicală pentru peste 9 milioane de locuitori din mediul rural este o iluzie care alimentează cu pacienți spitalele publice. Ne luptăm cu corupția generalizată, dar nu avem politici publice care să asigure egalitatea de șanse privind accesul la actul medical.
Toate problemele, inclusiv eșecul sistemului sanitar, se datorează factorului politic — acea faună pestriță și de valoare îndoielnică, populată de nulități lipsite de competență și caracter.
„Știam că viața e scumpă. La spital aflăm că moartea costă mai mult.” — Valeriu Butulescu
Spitalul Județean din Baia Mare este unul dintre cei mai mari angajatori din județ, cu aproape 2000 de posturi în organigramă, oferind servicii medicale preventive, curative și de recuperare pentru câteva sute de mii de pacienți. Deși există standarde de calitate ale actului medical, aplicarea lor corectă variază în funcție de calitatea profesională și morală a personalului implicat.
Marea majoritate a cadrelor medicale au vocație, dar există și cazuri de oameni lipsiți de empatie și compasiune. Sistemul medical nu funcționează perfect; există nereguli și chiar comportamente lipsite de etică, dar specificul activității, în special în zona de urgență, este complex și dificil, iar condițiile logistice oferite și volumul de personal sunt, în mod cert, depășite de solicitările reale.
Cazul prezentat pe social media a inflamat opinia publică, sute de oameni, cu identități reale sau false, postând opinii și considerații negative despre activitatea generală a unității medicale, dar și despre cazul în speță. Românul nu este doar poet și filozof, ci și specialist în a diagnostica, evalua și trata cazuri medicale și boli cu denumiri alambicate.
Se fac aprecieri și evaluări ad-hoc, se pun etichete de medici buni și răi, competenți și incompetenți, se emit opinii despre „plicuri” și medici care condiționează actul medical. Mai mult, se solicită demisii, concedieri, luarea de măsuri imediate care nu sunt permise de lege.
Se invocă plata contribuției de sănătate, birocrația excesivă din sistem, timpii de așteptare anormal de mari, pasivitatea medicilor și a personalului mediu, limbajul necorespunzător, favoritismul și practici generatoare de venituri necuvenite. Realități care nu pot fi negate, dar care se perpetuează și cu complicitatea noastră tacită și greșită.
Dar ce să facă bietul om cu aparținătorul pe targă, în pragul sălii de operație, când medicul te întreabă de plic?
Managementul actual al spitalului a pornit beneficiind de prezumția de onestitate, iar rezultatele nu pot fi ignorate sau negate. Deși comunică public instituțional, efectul este alimentarea valului de postări pe teme și cazuri reale, dar și fictive.
Ce nu înțelegem majoritatea dintre noi este că nu poți concedia un cadru medical așa, pur și simplu, fără să respecți procedurile administrative, chiar dacă există cazuri de culpă evidentă și certă. Nu este normal să soluționezi nereguli sau ilegalități prin abuzuri generatoare de alte ilegalități.
„Să se revizuiască… dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo…”
Managerul nu este proprietarul privat al spitalului, ca să poată dispune lapidarea morală sau concedierea unui medic, asistent medical, brancardier sau infirmier, chiar dacă există motive reale. Sunt proceduri de urmat: anchetă administrativă și profesională, analiza Comisiei de etică.
Dar „poporul de pe Facebook” cere sânge imediat, cenușă în cap, un mea culpa public… probabil cu corpul medical aliniat în holul central, în genunchi, plângând și smulgându-și halatele.
Dar ce ne facem cu medicii corecți și cinstiți, care nu pretind bani de la pacienți, nu îi trimit la clinicile private unde activează ei, nu îi tratează cu suficiență și aroganță? Îi blamăm pe toți la grămadă sau separăm grâul de neghină?
Cine să facă asta? Medicii care pretind sau iau mită nu se vor autodenunța. Mai există și solidaritatea de breaslă a unei categorii profesionale onorabile care, uneori, ascunde gunoiul sub preș sau rezolvă problemele interne fără mediatizare publică.
Există tendința de a generaliza: toți sunt pătați, toți cer bani, toți sunt lipsiți de empatie și se comportă arogant. Nu există o practică mai greșită și murdară decât aceea de a face afirmații generale.
Nu așa se rezolvă problemele: cu parlamentari gălăgioși sau tendențioși ori cu șefi din administrație supuși la presiuni clientelare. Avem nevoie de spital, de medici, de personal medical și de servicii de calitate.
Suntem prea bolnavi ca să jignim sau să etichetăm la grămadă pe cei de la care așteptăm să ne trateze, pentru că noi am fost neglijenți, delăsători, nepăsători și chiar distructivi cu propria noastră sănătate.
Nu aceasta este rezolvarea. Este nevoie de o analiză obiectivă și lucidă, nu de acceptarea unor presiuni prin care se vrea rezolvarea unor orgolii profesionale. Spitalul trebuie să funcționeze, căci zilnic apar alte sute sau mii de pacienți care au nevoie de asistență medicală.
Este nevoie de respect reciproc, de încredere și solidaritate. Nimeni nu a forțat pe cineva să urmeze cariera medicală, ca să trateze cazurile de pe Craica, bolile canceroase sau bătrânii neputincioși, cu atât mai puțin să lucreze într-un spital public.
Vrem să respectăm cadrele medicale, vrem să fim respectați ca ființe umane, iar asta presupune un efort comun, reciproc și decent.
Cazul medicului senator, care consideră că trebuie să intervină în anumite situații, trebuie clarificat. Cine stabilește dacă este cazul, mai ales în UPU, unde se lucrează permanent cu urgențe?
Conducerea spitalului are ocazia de a clarifica aspectele procedurale, analizând corect și obiectiv, detașați de orice presiune, dacă menținerea sinecurilor medicale este benefică și dacă monopolul profesional este productiv.
În loc de concluzie
Mi-aș dori ca presa să fie obiectivă, să prezinte cazuri sau situații fără a le comenta sau îmbrăca în nuanțe partinice și cred că este momentul luării unor decizii ferme în SJU, nu pentru a repara imaginea unei instituții, ci pentru că așa este corect, etic și moral.
Somogyi Attila