Cum se pregătea Paștele în satul autentic românesc? Tradițiile și obiceiurile din Săptămâna Mare ne sunt descrise pas cu pas de muzeograful maramureșean Janeta Ciocan, specialist în etnologie și autor al unor lucrări dedicate tradițiilor și artei populare din Maramureș și alte locuri din țară. Aflăm care sunt rânduielile respectate în fiecare zi din Săptămâna Patimilor – de la curățenia din gospodărie până la pregătirea coșului pascal și participarea la slujba de Înviere.
Material realizat pe baza informațiilor oferite de Janeta Ciocan, muzeograf, etnolog.
Zilele Săptămânii mari
Luni și marți
În primul rând, trebuia terminată curățenia/primenirea casei și gospodăriei până în ziua de marți. Curățenia era considerată o purificare proprie care se suprapune peste renașterea naturii. În ce privește curățenia, responsabilitățile erau împărțite între bărbat și femeie.
Bărbații se ocupau de mici reparații în gospodărie. Totul trebuia să arate perfect, începând de la gardul gospodăriei până la tot ce ținea de gospodăria respectivă.
Femeile aveau în grijă casa. În primul rând, femeia care nu termina țesutul până în joia mare era considerată leneșă și risca ca Joimărița să le strivească degetele.
Casa, de la zugrăvit, la spălarea textilelor, la aranjarea lucrurilor în camere, erau responsabilitatea femeilor. Se puneau la vedere, pe rudă, cele mai frumoase textile și acestea erau cele noi, țesute în iarna care tocmai a trecut. Mai ales în casa cu fete de măritat se insista asupra acestui aspect pentru a evidenția hărnicia și talentul fetei.
Miercuri
Este ziua dedicată curățeniei în cimitir, obicei păstrat și azi în toate zonele etnografice din nordul României. Dacă satul viilor e curat, la fel trebuie să fie și cel al morților.
Este și ziua când ultimii întârziați se spovedesc. Nu doar spațiul în care petrecem sărbătoarea trebuie să fie curat. Niciun membru al comunității nu avea voie să intre în marea sărbătoare cu sufletul întinat de un păcat știut sau neștiut.
Joi
Femeile merg la cimitir cu ofrande. Se crede că începând cu această zi și până la Rusalii morții sunt printre noi pentru a se bucura de mântuirea pe care Domnul ne-a dat-o în dar. În multe zone din România seara se fac focuri în cimitire sau curți, se pun vase cu apă și colăcei pentru ca cei veniți, din „ceia lume”, obosiți să se poată ospăta și odihni.
Tot acum clopotele amuțesc. Și oamenii vorbesc mai încet: „Doar Domnul e mort și trebuie respectat.”
Pe seară, însă, începe vopsirea ouălor. E momentul mult așteptat de copii, care, adunați în jurul mamelor și bunicilor, participă cu entuziasm la finalizarea acestei munci. E și prilejul de a învăța prin intermediul legendelor pascale semnificația sărbătorii.
Vineri
Satul pare din nou liniștit. Lumea nu prea lucrează. Este o zi dedicată aproape în întregime bisericii. Dimineața se sacrifică mieii sau iezii fără însă a fi gătiți. Chemați de toacă, la prânz, oamenii trec pe sub Sfântul Epitaf, iar seara participă la Prohodul Domnului.
Seara femeile pregătesc aluatul pentru cozonaci și pască, dar nu e pus în forme, e lăsat la crescut pe lângă cuptoarele încălzite.
Sâmbătă
Este o zi dedicată în întregime muncii. Cu mult înaintea zorilor, femeile se apucă de treabă. Frământă aluatul pentru cozonaci și pască. Pregătesc umplutura din brânză pentru pasca care nu lipsește de pe nicio masă. Pasca este întotdeauna rotundă și decorată cu împletitura din aluat care închipuie funia răsucită, acel fir al vieții, întâlnit pe toate bisericile din lemn. Tot din aceeași împletitură se pune și crucea răstignirii în mijlocul ei.
Se pregătește și mielul, pe care azi îl tranșăm, dar în trecut el rămânea întreg și pus în cuptorul din curte, iar oasele lui nu se aruncau niciodată. Obiceiul e luat din Vechiul Testament care interzicea profanarea lor. Oasele erau îngropate la rădăcina unui pom fructifer.
Pe seară toată suflarea satului se pregătea pentru a merge la Învierea Domnului. Toată lumea spălată și îmbrăcată cu haine tradiționale, din care măcar un accesoriu trebuia să fie nou, mergea la biserică. Gesturile acestea dădeau fiecăruia șansa de a deveni mai buni.
La Înviere se mergea cu coșul pascal care conținea obligatoriu câteva lucruri. Pe fundul cășului o bucată de slănină, una de cârnați, sare și piper. Piperul ca să fim aprigi în anul care vine. Mielul umplut și deasupra tuturor ouăle și pasca, fala coșului.
Coșul astfel încărcat se duce, în noaptea de Înviere, la biserică pentru binecuvântare și mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru darurile primite.
Etnolog Janeta CIOCAN, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Maramureș
Tradițiile și obiceiurile din Săptămâna Mare, păstrate în Maramureș
Multe dintre aceste tradiții și obiceiuri din Săptămâna Mare se păstrează și astăzi, mai ales în locuri precum Maramureșul, unde sărbătoarea Paștelui continuă să fie trăită după rânduieli vechi. Nu este de mirare că tot mai mulți români aleg această zonă pentru a-și petrece vacanța de Paști, iar Maramureșul rămâne în topul destinațiilor pentru turism cultural și religios.
ZiarMM
Vezi ce spune etnologul Janeta Ciocan despre Paștile la români și alte obiceiuri din Joia Mare.