Dosar penal în Maramureș după dezvăluiri despre exploatări ilegale. Mafia lemnului, un fenomen fără sfârșit
Un nou dosar penal a fost deschis de Poliția Maramureș după controale care vizează activități din zona silvică, într-un caz ce readuce în prim-plan mafia lemnului din Maramureș, clanul Grec și rețelele asociate exploatărilor ilegale.
Confirmarea existenței dosarului a venit din partea IPJ Maramureș, către jurnaliștii care au documentat cazul, însă fără detalii suplimentare în această fază a anchetei. Tipic, nu ne așteptam la mai mult.
Transport ilegal, fals informatic și exploatări în zone protejate
Potrivit informațiilor apărute în urma controalelor dispuse de Garda Forestieră Cluj, ancheta vizează mai multe fapte grave, inclusiv transportul fără acte al materialului lemnos, dar și suspiciuni de fals informatic în SUMAL (un sistem informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, pentru prevenirea tăierilor ilegale).
Mai multe surse din sistem (adică zona silvicultorilor din Maramureș) indică faptul că ar fi fost transportate cantități importante de lemn — aproximativ 500 de metri cubi (o bagatelă, dar trebuia pornit de undeva) — dintr-o rampă primară către o rampă autorizată ulterior, ceea ce ridică semne serioase de întrebare asupra legalității operațiunilor.
În același timp, au fost semnalate intervenții directe în albia râului Vaser, inclusiv în zone aflate sub protecție, acolo unde exploatările forestiere sunt strict interzise, informează jurnaliștii de la România Curată.
Oficiali maramureșeni, acuzați că au minimalizat sau ascuns nereguli
În acest context, apar și acuzații privind modul în care unii oficiali din sistemul silvic ar fi gestionat situația.
Șeful Ocolului Silvic Vișeu, Vasile Nicolaie Vlad, precum și directorul tehnic al Direcției Silvice Maramureș, Iacob Andreica, sunt menționați în investigații jurnalistice ca fiind persoane care ar fi încercat să minimalizeze sau să prezinte într-o lumină favorabilă activitățile investigate.
Potrivit acelorași surse, există suspiciuni că anumite operațiuni ar fi fost tolerate sau chiar facilitate, în condițiile în care activitățile semnalate includ transport ilegal de lemn și posibile falsuri în documente oficiale.
Investigațiile jurnalistice care au declanșat ancheta
Cazul a fost adus în atenția publică de investigațiile publicate de platformele România Curată și Verde Curat, care au documentat modul în care o firmă asociată clanului Cofenilor ar fi exploatat și transportat material lemnos din zone sensibile.
Imaginile și datele prezentate arată intervenții directe în albia unui râu, deschiderea unor rampe în zone nepermise și utilizarea unor utilaje în condiții care contravin legislației în vigoare.
Aceste dezvăluiri au determinat intervenția Gărzii Forestiere și, ulterior, deschiderea dosarului penal de către polițiștii din Maramureș.
Un sistem care funcționează de ani de zile
Cazul actual nu este unul izolat. De ani de zile, Maramureșul apare constant în investigații legate de exploatări ilegale de lemn, rețele locale și complicități în zona silvică.
Termeni precum mafia lemnului din Maramureș, clanul Grec sau clanul Cofenilor au devenit, în timp, sinonimi cu un sistem în care controalele apar sporadic, iar sancțiunile întârzie sau lipsesc.
În ciuda numeroaselor semnale de alarmă, fenomenul pare să continue, adaptându-se și reorganizându-se în funcție de presiunea publică sau instituțională.
Frații Grec, în continuare căutați internațional
În paralel cu ancheta privind exploatările forestiere, cazul capătă o dimensiune suplimentară prin situația a doi borșeni condamnați definitiv la pedeapsa închisorii.
Ionel Grec și Daniel Grec (născuți în Borșa, dar cu afaceri ilegale în Vișeu), considerați apropiați de cercuri asociate mafiei lemnului din Maramureș, sunt în continuare dați în urmărire națională și internațională, conform datelor publice disponibile pe site-ul Poliției Române.
În spațiul public a circulat recent informația total FALSĂ că aceștia s-ar fi predat în Italia. Ulterior, informația a fost infirmată de datele oficiale.

Răspunsul Poliției: nu s-au predat
În urma unei solicitări transmise de redacția ZiarMM la data de 18 martie, privind situația celor doi condamnați, răspunsul Poliției Maramureș a venit abia după nouă zile. A fost mult de documentat, probabil. Potrivit mesajului primit, cei doi nu s-au predat și sunt în continuare căutați de autorități.
De remarcat este faptul că răspunsul nu a fost transmis prin canale oficiale clasice, ci printr-un mesaj pe WhatsApp, fără număr de înregistrare, în condițiile în care informația solicitată era una punctuală și de interes public.
Un fenomen care nu se mai oprește
Cazul din Maramureș arată, încă o dată, că problema exploatărilor ilegale de lemn nu este una cu aer rarisim, ci un fenomen de durată, alimentat de rețele locale, interese economice și, uneori, de lipsa unor reacții ferme din partea instituțiilor cu atribuții de control, cercetare și chiar urmărire penală.
Vedem ce se întâmplă cu acest ultim dosar. Încă o mușamalizare?
ZiarMM


