Afacerile Eisberg România s-au majorat cu 7% în 2025

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Compania Eisberg România, lider pe piața locală a salatelor gata de consum, a înregistrat în 2025 o creștere de 7%, într-un context economic dificil, marcat de recesiune tehnică și inflație ridicată. Rezultatele vin într-un an în care mediul fiscal și măsurile de austeritate au pus presiune pe companiile din România.

Eisberg România creștere 7% 2025 într-un context economic dificil

Anul trecut a fost unul complicat pentru mediul de afaceri, în condițiile în care România a intrat în recesiune tehnică, iar inflația s-a menținut la un nivel apropiat de 10%. În acest context, Eisberg România a reușit să își păstreze ritmul de dezvoltare.

Nicoleta Scarlat, director de vânzări și marketing, a explicat că instabilitatea fiscală a avut efecte directe asupra companiei:

„măsurile fiscale nu pot fi contracarate la fel de rapid, pe cât are statul obiceiul de a le schimba. Instabilitatea economică este unul dintre factorii care ne afectează direct, prin relaţia cu partenerii noştri B2B. Chiar şi aşa, creşterea noastră valorică a fost de 7%. Iar majorarea volumelor tot cu 7%, nu a ajutat la recuperarea găurii lăsate de inflație.”

Nicoleta Scarlat Eisberg Romania director vanzari marketing
Nicoleta Scarlat, Eisberg România

Eisberg România creștere 7% 2025 și integrarea în grupul Green Factory

Un moment important pentru companie a fost integrarea, alături de unitățile din Ungaria și Polonia, în grupul polonez Green Factory. Prin această mutare, grupul și-a consolidat poziția în Europa Centrală și de Est, beneficiind inclusiv de cele aproximativ 2.500 de hectare de culturi specializate la nivel european.

La finalizarea tranzacției, Artur Rytel, CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Green Holding, a declarat:

„această mișcare strategică ne consolidează poziția de producător de preparate alimentare proaspete în regiunea Europei Centrale și de Est, făcându-ne un partener mai atractiv și mai fiabil pentru clienții noștri. De asemenea, ne permite să servim mai bine consumatorii prin extinderea gamei noastre de produse și îmbunătățirea eficienței lanțului de aprovizionare.”

Planuri pentru 2026: produse noi și consolidarea pieței

Pentru perioada următoare, compania vizează consolidarea segmentului de produse fresh și lansarea unor noi produse.

„Lucrăm la consolidarea pieţei de fresh şi sperăm să putem lansa produse noi.”

Nicoleta Scarlat

Aceasta a subliniat că presiunea inflației rămâne un factor important:

„vom munci mai mult, ca să acoperim efectele menținerii unei rate înalte ale inflației din țara noastră, cea mai mare din Uniunea Europeană, care afectează consumul. Mizăm pe faptul că mai multe segmente ale populaţiei sunt interesate de un stil de viață sănătos. Românii sunt curioşi şi adoptă ce le place, iar noi suntem recunoscuţi şi pentru că ştim să dăm gust salatelor.”

Nicoleta Scarlat Eisberg Romania director vanzari marketing
Distribuția produselor Eisberg

Controlul calității, prioritate pentru Eisberg România

Un element central în strategia companiei rămâne controlul riguros al calității produselor.

Gabriela Boldeanu, Quality Control manager la Eisberg România, a explicat:

„Pentru că înțelegem riscurile microbiologice și chimice la care sunt expuse aceste alimente exercităm un control total. De la creșterea și recoltarea de la fermă la transportul, depozitarea, procesarea și livrarea salatelor noastre, adică de la fermă la client, știm în permanență și în detaliu ce intră și ce iese din Eisberg.”

Piața salatelor gata de consum, în creștere la nivel global

Cererea pentru salate gata de consum este în creștere la nivel global, pe fondul interesului tot mai mare pentru alimentație sănătoasă și produse rapide.

Datele arată că:

64% dintre consumatori aleg confortul (produse gata de utilizare)
55% pun accent pe economia de timp.

Analiștii estimează că piața globală va depăși 26 de miliarde de dolari până în 2034, cu o rată anuală de creștere de aproximativ 7%.

Date furnizate de Radu GEORGESCU

Citește și despre prețul energiei și gazelor în România. Ce se schimbă în 2026.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu