Duminică, 6 aprilie, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău a găzduit confruntarea din etapa a 22-a a Ligii Zimbrilor, dintre echipa locală HC Buzău și CS Minaur Baia Mare. Partida a fost una extrem de echilibrată, însă Minaur a pierdut la limită și, odată cu acest rezultat, și șansa de a urca pe podium. Totuși, echipa băimăreană își propune să termine sezonul pe primele patru locuri, o poziție ce asigură participarea în cupele europene.
Startul meciului a fost unul dificil pentru Minaur, care a întâmpinat mari probleme în ofensivă, reușind să înscrie doar un singur gol în primele 12 minute. Ulterior, echipa a avut o revenire cu un parțial de 3-0, ducând scorul la 6-4 în minutul 16. Jocul a rămas echilibrat, cu gazdele menținând un avans de 2-3 goluri, însă numeroasele ratări ale băimărenilor – inclusiv din situații clare de unu la unu – au cântărit mult. Pauza a venit cu scorul de 12-10 pentru Buzău.
În repriza a doua, ritmul jocului a rămas modest, iar ratările s-au înmulțit de ambele părți, semn al presiunii uriașe a partidei. Diferența de scor a oscilat între 2 și 4 goluri, ambele echipe având șanse de a înclina balanța. Minaur s-a apropiat la un singur gol, 18-17 în minutul 46, reaprinzând speranțele. Buzoienii au încercat varianta de joc în superioritate, cu 7 contra 6, însă Minaur a reușit să egaleze la 21, după a noua reușită semnată de Botea.
Egalitatea s-a menținut preț de câteva minute, până la o greșeală venită, din păcate, din tabăra oaspeților. Finalul a fost tensionat: Botea a egalat la 24, cu două minute și jumătate rămase, apoi Buzău a primit o aruncare de la 7 metri transformată de Malasinskas, iar Cumpănici a restabilit imediat egalitatea. Broască a marcat pentru Buzău cu un minut și 20 de secunde înainte de final, iar la faza următoare, Cumpănici a comis o forțare în atac. Malasinskas a aruncat, dar Al-Khafadji a parat. Minaur a mai avut un ultim atac în ultimele 7 secunde, însă aruncarea lui Cumpănici a fost prinsă de Tcaciuc. Scor final: HC Buzău – CS Minaur 26-25.
Pentru Minaur urmează un meci în Cupa României, programat să se desfășoare în deplasare, la Dinamo, joi, 10 aprilie. În următoarea partidă din campionat, Minaur va juca în deplasare, la Constanța (15 aprilie).
Clasament

Sursa: CS Minaur