Consiliul Județean Maramureș își schimbă sediul. Cel puțin până la finalul anului sau începutul anului viitor. Asta pentru că Palatul Administrativ din Baia Mare, unul dintre simbolurile arhitecturale ale urbei, se află în plin șantier. Clădirea va fi reabilitată și modernizată nu doar sub aspect vizual, ci și din punct de vedere energetic.
Consiliul Județean și Prefectura vor funcționa în altă parte
Cât de curând, probabil în cursul lunii aprilie, după cum prognozează autoritățile administrației publice județene, instituția va funcționa în fostul sediu al BCR (Bd. Unirii). Respectiva clădire aparține acum municipiului Baia Mare, care a achiziționat-o în urmă cu doi ani, pentru 2,2 milioane euro. În urma unei hotărâri de Consiliul Local, spațiul, în suprafață de peste 8 mii mp, a fost cedat temporar Consiliului Județean Maramureș, printr-un contract de comodat. Alături de angajații CJ, în clădirea respectivă se vor muta și cei ai Prefecturii Maramureș, dar ceva mai târziu, probabil în luna iunie.
Conform proiectului de reabilitare/modernizare Palatul Administrativ promite o clădire atrăgătoare estetic, dar și îmbunătățită la nivel logistic.


„Această investiție este esențială pentru conservarea patrimoniului local și îmbunătățirea condițiilor de lucru. Ne dorim ca la finalizarea lucrărilor, Palatul Administrativ să fie nu doar un simbol arhitectural, ci și un exemplu de eficiență și modernizare. Lucrările vor include consolidarea structurală, reabilitarea fațadei, modernizarea instalațiilor și implementarea unor soluții eficiente din punct de vedere energetic. Pe această cale, în calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, îmi cer scuze pentru disconfortul creat tuturor celor care își desfășoară activitatea în proximitatea clădirii Palatului Administrativ și îi rog să fie răbdători, deoarece aceste perioade de șantier constituie singura cale către dezvoltarea pe care cu toții ne-o dorim.”
A declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Date tehnice
✅ Perioada de implementare: 28 de luni, respectiv până la data de 30 ianuarie 2027;
✅ Valoarea totală a proiectului: 145.719.086,94 lei (inclusiv T.V.A.), din care finanțare din FEDR 84.374.887,17 lei și contribuție națională 12.904.394,51 lei.
✅ Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană.
Ziar Maramureș





Viziunea este frumoasa. Sper ca SFATUL BATRINILOR sa-si mai gaseasca locul potrivit in peisajul cladirilor.
S-au găsit bani pentru ca „să-și îmbunătățească spațiul de lucru” dar pentru tineret (casă de cultură și casa tineretului) nimic. Apoi ne mirăm că stau pe telefoane și devin miopi…
Bună observație! Apreciez.
Vreți calitate în actul administrativ, dar nu contează în ce condiții lucrează angajații sau ce dotări logistice există. Dacă ați cunoaște situația, ați fi mult mai rezervat.
Energetic, se impunea reabilitarea clădirii, pentru că pierderile sunt însemnate. Dacă nu rezolvă problema, vor fi critici pentru că se plătesc mulți bani către utilități, în timp ce banii europeni așteaptă să fie accesați.
În primul rând, o astfel de investiție necesară e făcută pentru Baia Mare și Maramureș, mai puțin pentru angajați. Și chiar dacă e și pentru angajați, trebuie luați la zeflemea doar pentru că lucrază la stat?
28 de luni termen de executie a lucrarilor ? Nu a fost necesar atita timp nici cand sa construit ! Ce fac cu constructia , o inalta , o lungesc, o latesc ?
Domnule Marcu Ionel pentru cresterea calitati in actul administrativ eu cred ca trebuie sa fiti mai putini acolo. Poate o digitalizare concreta a-r rezolva problema !