Lucian Morar este opțiunea PSD Maramureș pentru Primăria Ulmeni, la alegerile parțiale, din 4 mai. Dar nu Lucian Morar pe care îl știm cu toții ca primar al orașului Ulmeni, cu mai multe mandate, iar din decembrie, 2024, deputat în Parlamentul României, ci fiul acestuia. Având același nume, pentru a nu îi confunda în citire, îl vom numi pe cel tânăr Lucian Morar junior. Sau Jr. Sună bine, așa, puțin ca în Dallas.

Un oaspete european
Cum menționam anterior, Lucian Morar Jr. este candidatul PSD la Primăria Ulmeni, după ce funcția de edil șef al localității a devenit vacantă, în urma preluării mandatului de deputat de către Lucian Morar senior. Sâmbătă, în Centrul Multifuncțional de la Țicău (Ulmeni), a avut loc lansarea candidaturii tânărului Morar, în prezența câtorva sute de localnici. La eveniment a participat și eurodeputatul Victor Negrescu, venit în Maramureș special pentru lansarea candidatului social-democrat la Ulmeni.

Negrescu: Un proiect de continuitate pentru Ulmeni
”Lucian Morar (seniorul n. red.) s-a luptat pentru această localitate și a unit comunitatea în jurul unui proiect de dezvoltare a orașului Ulmeni. Și a reușit lucrul acesta printr-un parteneriat serios cu președintele PSD și al Consiliului Județean, Gabriel Zetea. Ulmeni are un cuvât de spus în PSD, iar lucrul acesta ajută la îndeplinirea obiectivelor propuse de comunitatea de aici pentru dezvoltarea sa.
Proiectul din Ulmeni este doar la început și el trebuie să meargă mai departe. Mai sunt lucruri de făcut. Iar pentru asta trebuie să existe seriozitate și implicare. Ce văd aici, este un proiect de continuitate. Prin Lucian Morar Jr. se va asigura continuitatea proiectelor serioase pentru această comunitate.
Sunt convins că și Lucian Morar Jr. (copil al lui Lucian Morar senior), peste câțiva ani, va da mai departe această responsabilitate. L-am văzut pe une băiețel, care stătea în primul rând. De ce nu? Poate acel băiețel va fi viitorul primar al acestei frumoase localități. Așa se întâmplă în viață. Ajungi la un moment în carieră, când trebuie să îl lași pe celălalt. Să vină unul mai tânăr, să îți ia locul și să continue proiectele pe care le-ai început”.
A punctat eurodeputatul Victor Negrescu.

Invitatul de la Bruxeles a avut un mesaj direct pentru Morar Jr.
”Lucian, noi, cei din generația mai tânără, avem o responsabilitate. Și trebuie să facem tot ce este posibil pentru a duce mai departe ce au început seniorii, oamenii cu experiență, și să îi facem să fie mândri de noi. Să fie convinși că au format o generație capabilă să facă lucrurile mai bine decât au făcut-o ei.
Mă bazez pe implicarea ta și ambiția pe care o ai.
Sfatul meu pentru tine, atunci când ți se spune că nu se poate, să încerci mai mult, să demonstrezi că lucrurile se pot schimba. Am mare încredere în tine.”
A spus eurodeputatul Victor Negrescu.
Alegerile pentru Primăria Ulmeni vor avea loc în data de 4 mai, simultan cu cele prezidențiale. Este singura localitate din Maramureș în care se organizează alegeri pentru funcția de primar.
ZiarMaramures.ro
Foto: Paul BOCUȚ

