Notițe de calendar: 15 martie – Ziua când au fost ”dezlegați câinii războiului”

Ad imageAd image

44 î.Hr.: Împăratul Roman Iulius Cezar a fost asasinat de Marcus Brutus, Decimus Brutus și alți câțiva senatori romani. De atunci, ne-au rămas câteva expresii celebre.
”Și tu, Brutus”, i-ar fi spus Cezar nepotului său, în timp ce era înjunghiat de acesta. A fost un reproș pentru faptul că Iulius Cezar a avut toată încrederea în Brutus. Adică, până și tu… Îi înțeleg pe ceilalți, dar tu?
”Dezlegați câinii războiului”. Cuvintele i-ar aparține lui Marcus Antonius. Stând lângă cadavrul lui Cezar, el își arată intenția de a atrage furia maselor față de asasinii fostului imperator. Expresia a fost folosită de William Shakespeare, în opera Iulius Cezar. Totuși, nu el a inventat-o. Înaintea sa, istoricul antic Plutarh a folosit-o în lucrarea Vieți Paralele.

1493: Cristofor Columb s-a întors în Spania, după prima sa călătorie în America. A revenit cu o descoperire. Indiile de Est. Așa credea el. În realitate, în 1492, a realizat cea mai mare descoperire pentru lumea occidentală de atunci. Un nou continent. Acesta a primit ulterior numele după Amerigo Vespucci, un alt navigator de origine italiană, la fel precum Columb.

1848: Începutul revoluției pașoptiste, în Ungaria. Locuitorii din Buda și Pesta (orașe despărțite de Dunăre) au ieșit în stradă, impulsionați fiind de revoltele din Paris și Viena. Austriecii, însă, au înăbușit revoluția. Pentru moment. Ziua de 15 a fost declarată ulterior Ziua maghiarilor de pretutindeni.

1876: A apărut, la București, ziarul Timpul, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici și I.L. Caragiale.

1892: A fost fondat clubul de fotbal Liverpool F.C. A câștigat de 6 ori Liga Campionilor (sau Cupa Campionilor), fiind depășită doar de Real Madrid (15) și AC Milan (7). Este peste alte echipe cu multe pretenții, ca: Barcelona (5), Inter Milano (3), Juventus (2), Manchester United (3), PSG (0), Arsenal (0), Manchester City (1).

1906: A luat ființă compania britanică Rolls Royce. Mai puțin știut: compania este un important producător în industria aero-spațială și a apărării. Realizează și motoare pentru avioane (al doilea producător mondial).

1917: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei a abdicat de pe tronul Rusiei. Ultimul Romanov, dar și ultimul țar. A fost asasinat la ordinul lui Lenin.

1964: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din Cehoslovacia după ce a învins în finală echipa Suediei cu scorul de 25 – 22 și a devenit pentru a două oară campioană mondială. A fost al doilea succes din careul magic de titluri mondiale. Amintiri…

Sursa foto: Depositphotos

Citește și: 14 martie, ziua când România devenea regat

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu