Patru ”zimbri” pentru meciul cu Belgia

Ad imageAd image

Naționala de rugby a României va întâlni în 8 februarie, în cel de-al doilea meci al Campionatului European, Belgia. Meciul se va juca la Mons, de la ora 21:00, și este important pentru calificarea la Cupa Mondială din 2027, din Australia. În prima partidă din grupă România a învins Germania (48-10), pe Stadionul ”Arcul de Triumf”.

Potrivit site-ului FRR, în lotul extins al ”stejarilor” sunt patru jucători de la CSM Știința Baia Mare. Este vorba de Nicolaas Immelman, Vlăduț Bocăneț, Jason Tomane și Paul Popoaia. ”Zimbrul” Ovidiu Cojocaru s-a accidentat în meciul cu Germania și este indisponibil în perioada următoare.

„Meciul cu Belgia poate că este cel mai important din ultimii doi, trei ani pentru noi. Știm ce înseamnă să mergem să jucăm acolo (…) trebuie să fim pregătiți pentru această luptă pentru că va fi cu adevărat o încleștare”, a declarat David Gérard, antrenorul României, conform site-ului FRR.

Partida cu Belgia va fi transmisă de TVR Sport.

Sursa foto: FRR

Citește și: Încă o victorie pentru Minaur

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu