2024, primul an în care România a avut trei arbitri care au condus meciuri de Liga Campionilor

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Anul care se încheie a fost unul bun pentru arbitrajul românesc, reconfirmat în topul european prin delegările importante primite din partea UEFA, notează site-ul FRF.

2024 este primul an în care România a avut 3 arbitri care au condus meciuri în același sezon al Ligii Campionilor, cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent. Asta în condițiile în care, spre exemplu, în ediția 2009-2010 nu a avut niciunul.

Pe lângă Istvan Kovacs, care a debutat încă din 2018 în UCL, și Radu Petrescu, care a bifat primul meci de Liga Campionilor în 2022, din acest an și Horațiu Feșnic s-a aflat pe lista delegărilor în cea mai importantă competiție europeană. „Centralul” în vârstă de 35 de ani a condus partida Girona – Slovan Bratislava 2-0, din 22 octombrie.

România s-a alăturat astfel unor țări precum Spania, Germania, Italia, Franța, Portugalia, Olanda care au avut în ultimii doi ani cel puțin câte 3 arbitri cu delegări în fazele principale ale Ligii Campionilor, potrivit sursei citate.

În sezonul 2023-2024, Istvan Kovacs s-a aflat pe locul al doilea în topul delegărilor în Liga Campionilor, cu 6 partide. Primul a fost italianul Daniele Orsato. De altfel, în sezonul trecut, Kovacs a condus și o finală: Atalanta – Leverkusen 3-0, în Europa League. A fost a doua finală continentală din cariera „centralului” român, care a condus și jocul pentru trofeu la prima ediție Conference League, în 2022.

În ediția 2024-2025 a Ligii Campionilor, România se află între primele la numărul de meciuri arbitrate:

Locul 1: Italia, Franța, Germania – 9 meciuri.

Locul 2: Anglia – 8 meciuri.

Locul 3: România, Slovenia, Spania – 7 meciuri.

Sursa foto: FRF

Citește și: Despre națională și marele ei câștig din 2024

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu