Finanțare pentru restaurarea Casei memoriale Stan Ioan Pătraș din Săpânța

Ad imageAd image

În urma selecției dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, Muzeul Maramureșan a obținut finanțare pentru proiectul „Restaurarea, reamenajarea și punerea in valoare a Casei memoriale Stan Ioan Pătraș din Săpânța”.

”Este al cincilea proiect pe care îl câștigăm prin apelurile deschise de Institutul Național al Patrimoniului. Proiectul are scopul de a conserva și promova moștenirea culturală și artistică a lui Stan Ioan Pătraș, creatorul renumitului Cimitir Vesel din Săpânța”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a muzeului.

Potrivit sursei citate, restaurarea Casei memoriale Stan Ioan Pătraș joacă un rol important în conservarea și promovarea moștenirii culturale a României, Stan Ioan Pătraș fiind o personalitate emblematică pentru cultura populară românească, un artist care a contribuit la promovarea unei imagini pozitive a României pe plan internațional.

Unul dintre obiectivele majore ale proiectului este să transforme Casa memorială Stan Ioan Pătraș într-un punct de atracție turistică, care să completeze experiența vizitării Cimitirului Vesel.

Valoarea de finanțare a proiectului este de 3.000.000 lei, cu asigurarea cofinanțării de 10%.

Sursa foto: Facebook/ Muzeul Maramureșan

Citește și: Titlul Tezaur uman viu, acordat violonistului Ion Șiman

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu