Analiză financiară: Anularea alegerilor prezidențiale a mai redus din presiunile asupra leului

Ad imageAd image

Timp de câteva săptămâni a fost presiune pe curs și dobânzi, iar BNR împreună cu Ministerul de Finanțe a cheltuit cel puțin un miliard de euro pentru a stabiliza cursul euro.

Vineri, după decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, piața a răspuns în mod optimist, iar cotațiile euro au scăzut rapid la 4,966 lei.

La jumătatea acestei săptămâni, deschiderea s-a făcut la 4,971 lei iar ordinele de vânzare de valută au împins euro până la 4,967 lei, astfel că media a coborât de la 4,9709 la 4,9684 lei.

Totuși, o oarecare presiune pe leu se va menține și în următoarea perioadă. Ea nu vine doar din partea mediului politic, ci și din cea economică, după ce INS a anunțat încetinirea economiei în trimestrul al treilea și majorarea inflației.

Ultimul raport de stabilitate financiară al BNR indică doi factori majori de dezechilibru – incertitudinile la nivel global și creșterea majoră a celor două deficite, bugetar și comercial, care sunt cele mai ridicate din UE.

Costurile de împrumut ar putea crește semnificativ în cazul în care marile agenții ar reduce ratingul României. Important este ca investitorii străini să renunțe la vânzarea de titluri de stat denominate în lei, așa cum au făcut în săptămânile precedente, mișcare care va pune, la rândul ei, presiune pe curs.

După o serie de creșteri zilnice, care au îndepărtat indicii ROBOR de valoarea dobânzii pentru facilitatea de depozit a BNR, au cunoscut scăderi odată cu reglarea nivelului de lichiditate din piață.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%, față de 5,55%, valoarea de la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a stabilizat la 5,97%, comparativ cu 5,59% în urmă cu aproape trei luni, iar cel la 12 luni la 6,01%, față de 5,64% în prima parte a lunii septembrie.

Euro s-a depreciat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce s-a anunțat că economia SUA a creat 227.000 de locuri de muncă în noiembrie, iar producţia industrială din Germania s-a contractat cu 1% în octombrie. Înainte de publicarea datelor referitoare la evoluția inflației din Statele Unite, indicator care influențează politica monetară a Rezervei Federale, euro a recuperat în următoarele ședințe, și se tranzacționa miercurea aceasta între 1,0487 și 1,0539 dolari, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,7216 la 4,7338 lei.

La jumătatea acestei săptămâni, aprecierea lirei sterline până la 1,2142 euro, maxim care nu a mai fost atins din martie 2022, a ridicat cursul de la 6,0224 la 6,0241 lei. Analiștii anticipează o posibilă întărire a monedei britanice la valorile dinainte de Brexit. În schimb, media francului elvețian a scăzut de la 5,3650 la 5,3533 lei.

Miercurea aceasta, creșterea cererii de metal galben a ridicat cotațiile acestuia, după circa o lună de scădere, la 2.690,80 – 2.711,30 dolari/uncie. Această evoluție și aprecierea monedei americane au ridicat prețul gramului de aur de la 406,2521 lei la 409,9933 lei.

Bitcoin a atins în decembrie un maxim de 103.900 dolari, după care cotațiile au coborât spre 93.000 dolari. La jumătatea acestei săptămâni, cotațiile fluctuau între 95.770 și 98.898 dolari. Ethereum se tranzacționa în culoarul 3.567 – 3.751 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2 – 9 decembrie

Ziar Maramureș

Citește și: Analiză financiară: Nu a dispărut presiunea pe leu

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu