La Palatul Reginei Maria din Balcic, unde în ultimul veac mari maeștri ai artelor plastice românești au pictat și și-au etalat creațiile, în 9 noiembrie a fost deschisă expoziția personală ”Burgul Transilvan”, sub semnătura pictorului Ovidiu Cărpușor.
După succesul din acest an prin expoziții la Londra (februarie și iulie), precum și prin participarea în aprilie la Festivalul International de Artă din Los Angeles, Ovidiu Cărpușor a fost invitat să-și expună operele la Palatul din Balcic (Bulgaria), ca o continuare a evenimentelor culturale importante dedicate începerii construcției în urmă cu 100 de ani a grădinilor, teraselor și a „casei de vis” de pe coasta de argint a litoralului Mării Negre.
”Realizate în compoziții și tehnici diferite (tuș, pastel, acrilic, ulei), ilustrând orașe medievale, cetăți și biserici fortificate din Transilvania, expunerea celor 20 de lucrări de artă în Galeria «Cuibul liniștit» a Palatului din Balcic, aduc parcă prin aceasta tematică aleasă mai aproape România de sufletul Reginei noastre dragi, de spiritul și farmecul acestui loc mirific, pe care l-a considerat «un adevărat colț de Rai»” – se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Proiectul expozițional „Burgul Transilvan”, început de către Ovidiu Cărpușor în urmă cu 20 de ani, a fost propus și etalat cu succes pe simezele galeriilor și muzeelor de artă din România, la ambasadele și institutele culturale române din Viena, Seghedin și Budapesta, precum și la festivaluri de artă din Florența și Londra.
Despre Ovidiu Cărpușor
Ovidiu Cărpușor a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, este doctor în arte plastice și decorative, fiind totodată și expert restaurator pictură, cu specializări în Sibiu, București și Florența, membru al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Brașov, câștigător a trei burse de performanță artistică și a numeroase premii la festivaluri și oncursuri. În ultimii 20 de ani a expus lucrări de pictură și grafică la mai mult de 400 de expoziții personale și de grup (în România, dar și în Los Angeles, Londra, Veneția, Balcic, New York, Tokyo, Rotterdam, Budapesta, Szeged, Florența, Bruxelles, Viena, Melbourne, Canberra, Wellendingen, Istanbul), creațiile sale regăsindu-se în instituții de stat, colecții muzeale și particulare din întreaga lume, devenind astfel foarte apreciat pe plan internațional, atât pentru rafinamentul vizual oferit de lucrările sale, cât și pentru randament în plan investițional.
În același timp, Ovidiu Cărpușor, ca art manager și curator a organizat numeroase evenimente naționale și internaționale, promovând astfel numeroși artiști plastici, valorile tradiționale și imaginea României în afara granițelor țării.
Expoziția de la Balcic fiind foarte apreciată, perioada de vizitare a ei a fost prelungită până la sfârșitul lunii ianuarie, au mai arătat organizatorii.
Citește și: Expoziția ”Mesaje din Diaspora”, dedicată Zilei Naționale a României