- Publicitate -
Ad imageAd image

Analiză financiară: Cresc dobânzile, cresc ratele la credite

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Dobânzile interbancare au continuat să crească, ca efect al deciziei BNR de a menține rata de referință la 6,50%, pentru a contracara inflația care se va menține în jurul a 5%.

„Potrivit noilor date şi evaluări la nivelul Băncii Centrale, rata anuală a inflaţiei se va mări probabil la 4,9% la finele anului curent, apoi se va reduce la 3,5% la finele anului 2025, la 3,3% la finele trimestrului trei 2026”, se arată într-un mesaj al guvernatorului BNR, cu ocazia unei conferințe.

Pe acest fond, indicii ROBOR au revenit la valorile de la începutul lui iulie și îi apropie de valoarea indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) care se situează până la sfârșitul anului la 5,99%. De altfel, în septembrie, octombrie și jumătate din noiembrie, indicii au stagnat la 5,55%, la trei luni, 5,59%, la șase luni, respectiv, 5,64%, la 12 luni.

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,87 la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,92 la 5,95% iar cel la 12 luni de la 5,96 la 5,98%.

Această evoluție va scoate mai mulți bani din buzunarele celor care plătesc rate la creditele luate înainte de mai 2019.

La sfârșitul săptămânii trecute francul elvețian, gramul de aur și bitcoin au atins noi recorduri, iar dolarul american a urcat la un maxim al ultimilor doi ani.

În schimb, BNR, care utilizează cursul euro drept principal instrument în lupta cu inflația, a monitorizat piața cu mare atenție și nu a permis ca tranzacțiile să se efectueze într-un culoar mai mare de 4,976 – 4,977 lei. La jumătatea acestei săptămâni, media euro a scăzut marginal de la 4,9768 la 4,9765 lei.

Adâncirea diferențialului dintre dobânda practicată de Fed și BCE, stimulează cererea de dolari. Iar tot mai mulți analiști văd atingerea parității dintre cele două monede în cursul lui 2025, luând în considerare reziliența economiei americane la dobânzile mai mari comparativ cu cea europeană.

Media monedei americane a urcat vinerea trecută la 4,7742 lei, după deprecierea euro până la 1,0333 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din noiembrie 2022. Miercurea aceasta, euro s-a apreciat la 1,0474 – 1,0539 dolari, înainte de Thanksgiving, iar cursul dolarului a alunecat la 4,7307 lei.

Moneda elvețiană a atins un nou record de 5,3721 lei, după ce francul s-a apreciat la 0,9206 euro. A urmat  o scădere la 5,3349 lei, pentru ca miercuri media să urce la 5,3612 lei. Cursul lirei sterline a a fost stabilit la jumătatea săptămânii la 4,9642 lei

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, prețul gramului de aur a atins un nou maxim istoric de 415,3204 lei, dar a alunecat miercurea aceasta la 402,7818 lei.

Alegerea lui Donald Trump drept președinte al Statelor Unite pentru un al doilea mandat, care a beneficiat în timpul campaniei de un important suport financiar din partea investitorilor din piața cripto, a generat o apreciere rapidă a bitcoin, care a atins vinerea trecută un record de 99.514 dolari. A urmat un val de retrageri ale profiturilor din partea investitorilor în fondurile ETF pe bitcoin, ceea ce a coborât miercurea aceasta prețul la circa 91.000 dolari, când ethereum se tranzacționa în culoarul 3.303 – 3.482 dolari.

Analiza cuprinde perioada 18 – 25 noiembrie

Citește și: Consiliul de Strategie și Coordonare Economică a fost constituit în prima ședință a CJ Maramureș

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu