O părere: Prezidențiale 2024. Punctul pe y

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

De bună seamă că ”Punctul pe y”, titlul acestui material, e o bizarerie soră cu întâmplarea care a făcut ca un domn cvasianonim, Călin Georgescu, să câștige turul întâi al alegerilor prezidențiale.

Georgescu le-a dat cu terenul alegerilor prezidențiale în cap unor candidați fruntași pe ramură de partide mari, precum PNL și PSD. Georgescu apare cumva dintr-un neant, însă în ultimele două săptămâni a prins cheag electoral mai ceva decât Croitorașul cel viteaz sau Capra cu trei iezi.

A fost un vot anti-sistem al românilor sătui de guvernarea PSD-PNL? A fost un vot al frustrării, al furiei, ce vi se pare că a fost? Oricare ar fi răspunsurile, pesemne le-om găsi pe TikTok.

E cumva năucitor cum un personaj care a stat întrucâtva la umbra alegerilor să răsară la momentul potrivit, pe TikTok, și să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale. E deopotrivă uimitor votul dat cuiva care nu a apărut cu un program, ci doar cu niște vorbe care s-au priceput să tivească sensibilitatea unui public sastisit, care se simțea făcut franjuri de cei care îl conduc.

Câți dintre cei care l-au votat pe Georgescu știau că are o anume simpatie pentru maica Rusie și taica Putin? Câți dintre cei care l-au votat pe Georgescu, dincolo de discursul lui șlefuit, știau că nu are defel o atitudine pro-europeană, pro-NATO? Câți dintre cei care l-au votat pe Georgescu știu cât de cât câte ceva despre el, despre cum ar putea fi ca președinte care să-i reprezinte?

 Frustrarea unui alegător e de înțeles. Pe de altă parte, înțelepciunea unui alegător e de apreciat dincolo de frustrare. Chiar ajungem o țară TikTok? Ajungem la absurdul punctului pe y?

Tiberiu SABO

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu